MAŞINI DE LUX: Câte modele Rolls Royce şi Bentley circulă pe drumurile din ţara noastră

Românii sunt mari amatori de maşini de lux şi drept dovadă stau cifrele de la Direcţia Regim Permise de Conducere și Înamtriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Rolls-Royce şi  Bentley  sunt mărcile care conduc clasamentul celor mai valoroase automobile de lux, publicat de Organizaţia non-profit World Luxury Association anul trecut. Acestea au fost alese în funcţie de influenţa fiecărei mărci la nivel global, cota de piaţa, reacţii ale clienţilor şi alte criterii tehnice.

Conform statisticilor DRPCIV pentru anul 2012, în ţara noastră sunt înmatriculate 59 de modele Rolls-Royce. Cel mai popular model este Phantom, 20 de români având un astfel de autovehicul.

În privinţa modelelor Bentley, nu mai puţin de 227  de români conduc o astfel de maşină, cel mai popular fiind Continental Flying Spur (61 maşini înmatriculate), urmat de Continental GT (57 maşini înmatriculate) şi Continental GTC (25 maşini înmatriculate).

Pe site-ul autovit.ro se găsesc, în prezent, de vânzare patru modele Rolls-Royce cu preţuri cuprinse între 18.000 şi 262.000 euro şi 15 modele Bentley. Cel mai ieftin Bentley este modelul Continental, care costă 75.000 euro, iar cel mai scump ajunge la suma de 370.000 de euro. Este vorba de modelul Mulsanne. Acest din urmă model are un motor de 6,75 litri, care dezvoltă 513 CP. La interior, Mulsanne are un sistem audio NAIM cu 20 de canale şi o putere de 2.200 de wati. De asemenea, dispune de cititor pentru cartele SIM şi Bluetooth.

Bentley Mulsanne, la interior