Șoferii bucureșteni sau cei care sunt în trecere prin Capitală trebuie să știe că autoritățile au impus restricții de circulație pentru ziua de sâmbătă, 21 septembrie. Restricțiile se aplică și pietonilor, având în vedere că anumite linii de autobuz au fost modificate în acest weekend.
Circulație restricționată în București
Restricții de circulație azi, 21 septembrie. Sâmbătă, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere importante din București, între orele 13.00 și 21.00, pentru a permite desfășurarea unor evenimente sportive și sociale.
Printre zonele afectate se numără:
- Bulevardul Mircea Vodă
- Bulevardul Unirii
- Piața Alba Iulia
- Bulevardul Decebal
- Piața Muncii
- și Piața Unirii
Restricțiile de circulație vor afecta și mai multe linii de transport în comun, care vor funcționa pe trasee modificate.
Modificările liniilor de transport
Restricții de circulație azi, 21 septembrie. Liniile 70, 97, 104, 116, 117, 123, 312, 313 și 323 vor suferi modificări temporare în funcționarea lor, după cum urmează:
Linia de troleibuz 70
Începând cu ora 16.00, va circula pe un traseu deviat între Piața Pache Protopopescu și Depoul Vatra Luminoasă.
Linia de troleibuz 97
De la ora 16.00, troleibuzele vor circula pe Calea Călărași, Piața Hurmuzachi și Calea Dudești până la revenirea la traseul de bază.
Linia de autobuz 104
De asemenea, începând cu ora 16.00, va fi deviată între terminalul „Complex Comercial Pantelimon” și Piața Hurmuzachi, urmând o rută alternativă prin Splaiul Independenței și Bd. Eroii Sanitari.
Linia de autobuz 116
Va funcționa pe un traseu deviat în zona centrală, pe Bd. I.C. Brătianu și Bd. Corneliu Coposu, cu modificări aplicabile pe sensul spre Piața Sfânta Vineri.
Linia de autobuz 117
Traseul va fi deviat în aceeași zonă, circulând între Cartier Confort Urban și Piața Sfânta Vineri.
Linia de autobuz 123
Aceasta va suferi modificări similare, circulând deviat pe Pasajul Mărășești și Piața Unirii.
Linia de autobuz 312
Va circula pe un traseu modificat între Platforma Comercială Arcade Berceni și Piața Unirii, urmând modificări suplimentare după ridicarea restricțiilor pentru evenimentul „Dâmbovița Delivery 2024”.
Linia de autobuz 313
De la ora 16.00, traseul va fi deviat, circulând între Piața de Gros și Piața Sfânta Vineri.
Linia de autobuz 323
Va fi deviată de la ora 13.00, circulând pe un traseu modificat în zona Piața Unirii și Pasajul Mărășești.
Cauza restricțiilor din București
Restricții de circulație azi, 21 septembrie. Restricțiile sunt impuse pentru desfășurarea evenimentului sportiv „Ladies Run”, un maraton destinat femeilor, dar și a evenimentului „Dâmbovița Delivery 2024”, care va afecta, de asemenea, circulația în zona centrală a orașului.
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite zonele afectate și să folosească rute alternative, acolo unde este posibil, pentru a evita blocajele de trafic.