Mașinile care ar putea să dispară de pe drumurile Marii Britanii. Cel mai recent studiu a analizat cele mai populare modele de mașini pe benzină și diesel și a calculat rata scăderii numărului de înmatriculări în Marea Britanie.
Acesta a fost apoi modelat pentru a vedea care dintre cele mai populare mașini sunt în declin sau, din contră, în creștere și cât timp va avea nevoie fiecare pentru a ajunge la zero înmatriculări și la dispariția lor de pe drumurile Regatului Unit, informează GBNews.
Hyundai Coupe, primul model care va dispărea
Datele au arătat că Hyundai Coupe va fi primul model care va dispărea de pe drumurile țării, înmatriculările urmând să scadă la zero pe data de 28 august 2026.
În prezent, există doar câteva modele Hyundai Coupe disponibile pe piețele auto online, dintre care multe costă mai puțin de 4.000 de lire sterline.
Marca sud-coreeană a încheiat producția Coupe-ului, cunoscut sub numele de Tiburon în afara Europei, în 2008, în urma vânzărilor modeste pe parcursul celor 12 ani de producție.
Renault Megane va dispărea în 2029
Renault Megane se află pe locul al doilea, toate datele experților sugerând că modelul va dispărea pe 7 iulie 2029.
Gigantul auto francez a lansat Megane E-Tech 100% electric, intrând deja pe piața vehiculelor electrice. Are o autonomie totală de 460 km, atinge de la 0 la 100 km/h în doar 7,5 secunde și poate încărca bateria în 30 de minute de încărcare.
Unele modele ar putea dispărea cu totul
„Modelele unor mașini pe benzină și diesel se confruntă cu un declin rapid, pe măsură ce industria auto se îndreaptă către vehiculele electrice.
Odată cu presiunile de reglementare, standardele mai stricte pentru emisii și cererea consumatorilor pentru opțiuni ecologice, multe mașini tradiționale alimentate cu combustibil vor înregistra o scădere critică a înmatriculărilor în următorii ani.
De fapt, unele modele ar putea dispărea cu totul”, a declarat Vytas Palovis, vicepreședinte pentru Creștere la Ovoko.
În mod surprinzător, popularul Ford Mondeo a fost clasat al treilea model pe cale de dispariție, modul în care scad vânzările indicând că va deveni o amintire pe 24 mai 2033.
Ford Mondeo a vândut peste patru milioane de modele în perioada de producție de 24 de ani, aproximativ 750.000 dintre vânzări fiind în China.
În top 10 modele mașini care ar putea dispărea în curând în Marea Britanie se numără și Toyota, Audi, Kia, Mazda și Jeep.
„Multe dintre aceste modele au devenit simboluri, reprezentând decenii de design auto, repere inginerești și un sentiment de nostalgie care nu poate fi înlocuit cu alternative moderne.
Este un sentiment amar că să asistăm la dispariția treptată a mașinilor care au lăsat o amprentă atât de mare asupra culturii șofatului”, a adăugat Palovis.
Cele 10 modele de mașini pe cale de dispariție în următorii ani
Potrivit datelor, acestea sunt cele 10 modele de mașini pe cale de dispariție în următorii ani:
- Hyundai Coupe – 28 august 2026
- Renault Megane – 7 iulie 2029
- Ford Mondeo – 24 mai 2033
- Renault Scenic – 13 ianuarie 2034
- Ford Ka – 18 februarie 2035
- Toyota Avensis – 19 august 2037
- Audi A2 – 28 februarie 2046
- Kia Carens – 10 ianuarie 2049
- Mazda 6 – 18 aprilie 2049
- Jeep Cherokee – 3 iunie 2050