Mașinile care vor fi eliminate de pe şosele! Decizie pentru românii cu maşini vechi

rable

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Mașinile vechi vor fi scoase prin lege din circulație. Statul investește 240 de milioane de lei în programul Rabla local. Fostul premier Nicolae Ciucă a anunțat, într-un mesaj postat pe Facebook. startul foarte bun al programului „Rabla local”.

Într-un mesaj postat, luni, pe Facebook, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a scris despre lucrările care se fac la unele șosele care străbat România, dar a și anunțat despre debutul programului „Rabla local”.

„În ședința de astăzi cu miniștrii și secretarii de stat, am discutat stadiul proiectelor mari de infrastructură. Au fost expuse etapele în care se află unele coridoare de transport, precum extinderea drumului expres Craiova-Pitești, proiectarea autostrăzii A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni și evoluția șantierelor de pe traseele A0 și A7.

În afară de planurile care sunt deja în diferite faze ale construcției ori ale studiului de fezabilitate, au mai fost prezentate și alte proiecte de infrastructură rutieră și feroviară, pentru care urmează să fie demarate procedurile necesare atragerii de bani europeni.

Astăzi a fost și prima zi în care a fost demarat programul ”Rabla Local”, o variantă a proiectelor de mediu ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus”. Acest nou program are, până la această oră, peste 11 mii de înscrieri.

Noutatea programului ”Rabla Local” este posibilitatea încasării unei compensații de 3000 lei pentru casarea unui autoturism mai vechi de 15 ani (cu o clasă de poluare de cel mult Euro 3), dar fără obligativitatea achiziției unui autovehicul nou.

Acest program este doar unul dintre instrumentele prevăzute în PNRR, pentru eliminarea până în 2026 a peste 250.000 de mașini vechi de peste 15 ani”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

12 mii de vouchere pentru „Rabla local”- emise în câteva ore

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat că a fost „bătaie pe vouchere, la debutul programului. Fechet a spus că luni, până la ora 17.00, au fost emise 12.000 de vouchere pentru Programul Rabla local, iar municipiile Moineşti, Ţicleni şi oraşul Aiud şi-au epuizat deja bugetele.

„În ceea ce priveşte Rabla local, dincolo de mica problemă tehnică pe care am avut-o la prima oră şi care a durat, din nefericire, câteva zeci de minute şi pe care am depăşit-o cu succes, pot să vă spun că la ora 17.00 tocmai ce aveam voucher-ul cu numărul 12.000 emis, ceea ce din punctul nostru de vedere poate să însemne faptul că ne-am atins obiectivul”, a afirmat Mircea Fechet, luni, după şedinţă a conducerii PNL la sediul din Bucureşti al partidului.

Se dau 3.000 de lei de la stat pentru românii care-şi casează maşinile vechi

Ministrul Mediului a mai precizat că tot în jurul orei 17.00, primul municipiu din România care şi-a epuizat bugetul a fost municipiul Moineşti din judeţul Bacău.

„E vorba de municipiul Moineşti din judeţul Bacău. Totodată, mai există un municipiu şi un oraş Aiud şi Ţicleni. În acest moment nu există niciun fel de problemă. Programul se desfăşoară conform celor stabilite”, a conchis Fechet.

Programul privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local – a început luni, de la ora ora 10.00, iar persoanele fizice trebuiau să se înscrie pentru a primi 3.000 lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant. Sute de persoane au reclamat, însă, că aplicaţia nu poate fi accesată.

Bugetul programului este de 240 de milioane de lei, iar ministrul Mircea Fechet a anunţat că 100.000 de români sunt potenţiali beneficiari.