Renault dorește contracararea concurenței chinezești

Potrivit Financial Times, Luca de Meo, CEO-ul Renault, a cerut marţi crearea unui fond european destinat finanțării subvențiilor și materiilor prime necesare pentru vehiculele electrice.

De altfel, el a mai cerut și o planificare comună a infrastructurii, pentru a contracara competiția puternică venită din China.

Înaintea alegerilor europene din luna iunie, Luca de Meo îndeamnă politicienii să adopte o abordare transfrontalieră în ceea ce privește dezvoltarea și finanțarea industriei automobilelor electrice, în loc să se limiteze doar la stabilirea unor termene limită pentru eliminarea autovehiculelor cu motoare pe benzină și motorină.

Această strategie ar implica împărțirea costurilor pentru subvențiile acordate consumatorilor și instituirea zonelor economice „verzi”, care să ofere facilități fiscale pentru angajații din fabrici.

„Atunci când stabileşti un termen limită pe 12 ani şi spui că în 12 ani nu se vor mai produce autoturisme cu motoare pe combustie, iar dacă nu faci asta vei fi amendat, şi ne vedem peste 12 ani la capătul tunelului, asta nu este o strategie. Noi propunem să încercăm să punem la punct un plan cu autorităţile publice, cu oameni din toate industriile, cu organizaţiile non-profit şi cu organismele ştiinţifice… în joc este aproximativ 10% din producţia Europei„, a declarat Luca de Meo într-un interviu pentru Financial Times.

În paralel cu declarațiile lui Luca de Meo, a fost publicată o scrisoare deschisă adresată politicienilor europeni.

În această scrisoare, șeful Renault recomandă investiții în dezvoltarea regională a software-ului și semiconductoarelor. Mai mult, el recomandă adoptarea unei abordări mai flexibile în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în Europa.

Luca de Meo
Luca de Meo

Vânzările automobilelor electrice încetinesc în Europa

În Europa, industria auto se confruntă cu o descreștere a vânzărilor de automobile electrice. Asta cu toate că au fost făcute investiții consistente în acest sens.

Prețurile ridicate ale automobilelor electrice rămân o problemă pentru consumatorii afectați de inflație.

O preocupare semnificativă este reprezentată de riscul adus de automobilele electrice ieftine provenite din China.

Comisia Europeană a demarat o investigație cu privire la subvențiile acordate automobilelor produse în China. De altfel, ia în considerare aplicarea posibilă a tarifelor vamale.

Luca de Meo a refuzat să ofere o opinie explicită cu privire la tarifele vamale, însă a subliniat importanța ca Europa să-și protejeze piața în timpul tranziției către automobilele electrice.

El a sugerat că Europa ar trebui să găsească un echilibru în relația cu competitorii chinezi.

Luca de Meo a mai spus că există oportunitatea pentru producătorii europeni de a învăța de la țara care se află în frunte în domeniul automobilelor electrice.

„Dacă vrem să accelerăm avansul automobilelor electrice în Europa, trebuie să ajungem la un acord cu chinezii”, a spus Luca de Meo, care este de părere că chinezii sunt dispuşi să încheie un astfel de acord.

masini electrice
SURSA FOTO: Dreamstime

Încurajarea furnizorilor chinezi să demareze afaceri în Europa

Luca de Meo a sugerat că această strategie ar putea implica încurajarea producătorilor auto chinezi din Europa să utilizeze furnizori europeni.

Ar mai putea însemna și încurajarea furnizorilor chinezi să își extindă activitățile în Europa.

El a menționat că ar putea fi benefice politicile chinezești care facilitează accesul producătorilor străini pe piața chineză.

Grupul Renault, care controlează mărcile Dacia și Alpine, a stabilit deja parteneriate cu producătorul auto chinez Geely.

Unul dintre parteneriate se concentrează pe afacerile din domeniul motoarelor pe combustie. De asemenea, Renault a încheiat un acord de producție comună în Coreea de Sud.

Renault se situează printre cei mai mici producători auto din Europa. Are o producție anuală de aproximativ 2,2 milioane de vehicule. În comparație, Stellantis are șase milioane. Volkswagen are și mai mult – 9,2 milioane.

Renault
Sursă: Dreamstime

Rivalii ar putea beneficia de pe urma unei abordări europene

Cu toate acestea, Luca de Meo a evidențiat faptul că și concurenții săi ar putea profita de pe urma unei abordări europene mai largi și mai strategice.

„Dacă vrei să accelerezi, nu îţi doreşti să ajungi în situaţia în care în Norvegia ponderea automobilelor electrice este de 90% în timp ce în Spania este de 4%. Ar trebui să punem toate fondurile disponibile într-un singur coş care să fie acordate celor care nu au bani pentru aceste investiţii”, a apreciat şeful Renault.