Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), românii au cumparat în primele cinci luni ale acestui an 2.285 de autoturisme “verzi”, o majorare cu 69% faţă de perioada similară din 2018. Dintre acestea, 1.814 autoturisme au fost hidrid (o creştere cu 71%), 379 au fost 100% electrice (o creştere cu 149,3%), iar 92 au fost plug-in hibrid (o scădere cu 34,3%). Autoturismele “verzi” au avut în primele cinci luni ale anului o cotă a vânzărilor de 3,4%, faţă de 2,3% în intervalul similar din 2018. Românii se arată interesaţi de noile tehnologii prietenoase cu mediul, iar mingea este acum în terenul guvernanţilor, care trebuie să accelereze programul de înzestrare cu staţii de încărcare pentru maşinile electrice în cât mai multe zone din ţară.
Bugetul prevăzut în acest an pentru programele Rabla şi Rabla Plus se ridică la 350 de milioane de lei. Prima de casare pentru Rabla Clasic rămâne şi în acest an la 6.500 lei, la care se poate adăuga, în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodata, se menţine eco-bonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei masini nepoluante, 100% electrice.
Când vine vorba de preferinţele cumpărătorilor români pentru o maşină integral electrică, grupul Renault-Nissan domină autoritar vânzarile în primele cinci luni ale anului. Cea mai vândută electrică din România a fost în acest an Nissan Leaf, aceeaşi maşină care este pe prima poziţie la vânzări şi la nivel european. Poziţia a treia în top este ocupată de germanii de la Volkswagen.
- Nissan – 119 unităţi (faţă de numai 3 unităţi în aceeaşi perioadă din 2018)
- Renault – 81 de unităţi (+406,3%)
- Volkswagen – 67 de unităţi (+86,1%)
- Smart – 59 de unităţi (+15,7%)
- BMW – 40 de unităţi (+14,3%)
- Jaguar – 9 unităţi (faţă de niciuna în aceeaşi perioadă din 2018)
- Audi – 2 unităţi (faţă de niciuna în aceeaşi perioadă din 2018)
- Mercedes Benz – 1 unitate