Vânzările de autoturisme noi au urcat în primele opt luni ale acestui an până la 70.606 unități, cele mai multe tranzacții având loc în zonele segmentelor C, B și SUV.
Piața auto românească se află pe un continuu trend ascendent. Încă din 2014, când creșterea după primele opt luni a fost de aproape 30%, vânzările de autoturisme au dat semne de ieșire din criză. Anul acesta, pentru prima dată după prăbușirea din anii 2008 – 2012, piața are mari șanse să depășească 100.000 de unități, încă departe de plafonul maxim de peste 350.000 de unități atins în 2007. Faptul că asistăm la creșteri procentuale cu două cifre este îmbucurător, iar lipsa unor majorări explozive dovedește că, în sfârșit, atât clienții cât și comercianții dau semne de maturizare. Deși, în multe cazuri, există încă dealeri sau importatori care vânează cote de piață fiind dispuși să reducă spectaculos prețurile pentru asta, este limpede că asigurarea unei marje de profit suficiente pentru a menține afacerile în zona verde a bilanțurilor a devenit extrem de importantă. Mai puțin plăcută pentru clienți, această maturizare a comercianților – care implică menținerea unor prețuri de achiziție ceva mai mari – are toate șansele să pună bazele unei piețe stabile cu o concurență acerbă în zona serviciilor. De cealaltă parte, cumpărătorii români de vehicule par și ei să fi învățat din greșelile trecutului, tot mai puțini cumpărând produse sau servicii inutile la prețuri exorbitante. Mai mult chiar, tot mai mulți clienți se rezumă la mașini utile care se încadrează în bugetul propus. E drept că pe piața autohtonă încă mai există factori destabilizatori sau de creștere artificială, precum programul „Rabla”, însă chiar și acest „rău necesar” aduce un plus de valoare prin componentele sale „verzi”.
Miza pe compacte și SUV-uri
Conform cifrelor din raportului Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), tot mai mulți români cumpără SUV-uri de dimensiuni mici și medii. În ultimii ani acest trend a devenit tot mai vizibil, iar în primele opt luni din 2016 acest segment al pieței auto a ajuns pe poziția a treia în preferințele românilor cu 13.482 de unități. Mai importante decât clasa SUV 0, segmentele B și C rămân cele mai căutate. Fie că este vorba despre prețul de achiziție sau de scopul pentru care au fost cumpărate, mașinile mici și compacte totalizează mai bine de jumătate din vânzările totale de autoturisme noi. În clasamentul vânzărilor pe modele, podiumul este deținut în totalitate de modele Dacia, în timp ce vehiculul importat cu cel mai mare succesîn România este Skoda Octavia.
Evoluția vânzărilor de autoturisme în perioada ianuarie – august
An Unități
2012 56.853
2013 41.493
2014 53.816
2015 61.508
2016 70.606
Preferințele românilor
Clasa Cota de piață (%)
A (mini) 2,1
B (mică) 21,9
C (compactă) 42,3
D (medie) 6,1
E (executive) 0,7
F (lux) 0,3
SUV mic și mediu 19,1
SUV mare 4,1
Monovolum mic și mediu 3,1
Monovolum mare 0,2
Sport 0,2
Clasamentul vânzărilor pe modele (8 luni 2016)
Loc Marca Unități
1 Dacia Logan 9.315
2 Dacia Sandero 4.433
3 Dacia Duster 3.704
4 Skoda Octavia 2.784
5 Renault Clio 2.159
6 Dacia Logan MCV 1.967
7 Skoda Rapid 1.905
8 Volkswagen Polo 1.748
9 Ford Focus 1.576
10 Volkswagen Golf 1.574
(Articol apărut în Suplimentul Auto Capital din 17 octombrie 2016)