Reguli privind înmatricularea autoturismelor cu volan pe dreapta în România
După ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, regulile pentru înmatricularea autovehiculelor cu volan pe dreapta s-au schimbat semnificativ, astfel încât autovehiculele importate din Regatul Unit trebuie să fie adaptate pentru a respecta normele europene de siguranță și circulație.
Registrul Auto Român (RAR) a clarificat condițiile exacte în care autoturismele cu volan pe dreapta pot fi înmatriculate în România, mai ales după schimbările legislative generate de Brexit.
Iată ce trebuie să știi dacă deții sau dorești să achiziționezi un astfel de vehicul.
Modificările necesare pentru aceste autoturisme
Pentru ca un vehicul cu volan pe dreapta să fie înmatriculat în România, acesta trebuie să fie supus unor modificări majore. RAR a explicat că autoturismele importate din Marea Britanie pot primi Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) doar după mutarea volanului pe partea stângă.
Această modificare trebuie realizată într-un atelier autorizat de reparații care să aibă în domeniul de activitate lucrări la sistemele de frânare, direcție, rulare și caroserie.
Modificările efectuate la sistemele de frânare și direcție trebuie să includă înlocuirea componentelor neadecvate cu piese noi, pentru a asigura siguranța și conformitatea cu standardele europene.
Echiparea cu faruri asimetrice obligatorie
Un alt aspect important menționat de RAR este echiparea mașinii cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului.
Această măsură este obligatorie, deoarece farurile autovehiculelor cu volan pe dreapta sunt proiectate pentru circulația pe partea stângă a drumului, iar fără această modificare, ar putea orbi ceilalți participanți la trafic.
Excepțiile de la aceste reglementări
Sunt totuși și câteva excepții de la aceste cerințe stricte. Autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene și care nu au suferit modificări în raport cu configurația de înmatriculare inițială sunt exceptate.
Totuși, această excepție se aplică doar pentru vehiculele care au fost înmatriculate definitiv într-un stat membru UE înainte de 1 ianuarie 2021, data la care perioada de tranziție convenită între Regatul Unit și UE s-a încheiat.
Cei de la RAR le transmit şoferilor şi unde pot merge la atelierele de reparații autorizate, pentru a efectua modificările despre care am vorbit mai sus. Lista aterierelor poate fi vizualizată chiar aici.