Pana in 1989, cand magazinele romanesti de confectii „straluceau” printr-o oferta de confectii saracacioasa si fara gust, lipsa unei masini de cusut era aproape de neconceput intr-o gospodarie. Astazi, aceste suporturi ale mainilor indemanatice tind sa se transforme in obiecte de colectie. Supraoferta de articole de imbracaminte le face aproape inutile.
Studiul de piata tip Omnibus realizat la inceputul lunii mai de firma Mercury Marketing and Research Consultants pe un esantion reprezentativ de 1.500 persoane, arata ca 675 au in casa cel putin o masina de cusut dar 49,8% n-o utilizeaza nici macar de doua ori pe an. Numai 3% o folosesc frecvent, pentru a-si castiga existenta sau pentru a-si suplimenta venitul. Este vorba de persoane care castiga sub un milion de lei lunar.
Masina de cusut este aleasa in functie de scopul pe care si-l propune utilizatorul. Astfel, daca este vorba de un atelier mic de croitorie sau de prestari servicii, se pot folosi masinile pentru uz gospodaresc. Daca volumul productiei creste, apare automat necesitatea dotarii cu masini industriale care asigura o productivitate sporita.
„Majoritatea utilajelor de cusut ale societatilor mici aparute dupa 1990 au fost preluate, cumparate sau inchiriate de la fabricile traditionale care au avut posibilitatea sa se modernizeze si sa-si achizitioneze tehnologie performanta din import”, afirma Maria Stan, expert gradul unu in cadrul Directiei Textile-Pielarie din Ministerul Industriei si Comertului.
Profitul vizat de producatorul de confectii, precum si necesitatea de a se mentine pe piata determina investitii costisitoare. De altfel, lucrul in lohn, specific industriei romanesti de profil presupune o dotare la un anumit standard de calitate agreat de partenerii straini.
Fabricile mari au preferat firmele aflate in topul mondial al furnizorilor de utilaje: DurkA