Din dorinţa a fi primii care scot pe piaţă automobile electrice în regim comercial, producătorii ignoră multe dintre problemele cu care se pot confrunta clienţii.
La doar câteva zile de la prezentarea modelului electric Nissan Leaf, oficialii Alianţei Renault-Nissan se grăbesc să anunţe că în cel mult trei ani vor începe comercializarea în masă a noilor modele „cu emisii zero“. Ba chiar, de anul viitor, în Japonia şi Statele Unite. În acelaşi timp, ei recunosc şi că au luat-o puţin înaintea tehnologiei, care va trebui să îi prindă din urmă. „Ne mişcăm repede. Leaf nu este un test din care să rezulte dacă soluţiile tehnice vor merge sau nu. Este primul pas către comercializarea în masă“, spune Mark Perry, directorul de strategie al Nissan. Cu toate acestea, Leaf poate parcurge doar 150 km cu o singură alimentare. Nici lăudatul Tesla sau modelele experimentale produse sub brandurile Smart şi Mini nu se descurcă mai bine în privinţa autonomiei. Nici fiabilitatea sistemului propulsor nu este încă dovedită. Multe dintre modelele experimentale trimise pe străzi au avut mari probleme din cauza încălzirii bateriilor şi circuitelor. Iar dacă luăm în calcul şi problema soluţiilor pentru reîncărcarea sau schimbarea bateriilor, devine destul de clar că maşinile electrice sunt încă departe de ceea ce ar trebui să fie, şi declaraţiile şefilor marilor companii sunt mai mult baloane de săpun.
Şi totuşi, se mişcă
Dacă problema stocării energiei necesare deplasării pe distanţe mai lungi rămâne încă în aşteptarea unor soluţii tehnice, unii producători au demarat pregătirile pentru asigurarea infrastructurii necesare alimentării. Renault-Nissan a atras în proiectul Better Place guvernele din Israel, Danemarca, Australia, Canada, Japonia şi câteva state americane. Acestea s-au angajat să construiască staţii de alimentare şi schimb al bateriilor, cu condiţia ca Alianţa să furnizeze maşinile. Gigantul german Daimler a încheiat contracte cu Enel şi RWE pentru locaţii asemănătoare în Londra, Berlin, Roma, Milano şi Pisa. Ba chiar a furnizat acestor municipalităţi câte 100 de maşini electrice Smart, pentru a testa sistemul.
Garajul cu priză
Pentru constructorii care au în plan maşini electrice, un lucru este sigur: alimentarea acestora trebuie să fie cât mai facilă. Puţini şoferi sunt dispuşi să parcurgă distanţe de zeci de kilometri până la staţiile de alimentare. Prin urmare, soluţia optimă este ca vehiculul să poată fi reîncărcat chiar de la priza din casă. Dacă reţeaua permite acest lucru. Un test realizat în SUA a arătat însă că alimentarea de la priză implică nişte costuri suplimentare pentru securizarea reţelei, care pot ajunge până la 1.000 de dolari. Pentru că, în regimul de încărcare rapidă (3-6 ore), unele maşini solicită la maximum instalaţia electrică a imobilului. Mai este şi problema preţului de achiziţie: dacă vor costa peste 30.000 de euro, vehiculele electrice vor fi accesibile doar unui segment îngust de piaţă.
Maşinile electrice merită pe deplin miliardele investite în dezvoltarea lor. Vrem să fim siguri că Nissan şi Renault vor fi liderii acestei tehnologii.
Carlos Ghosn, preşedinte, Renault – Nissan
10 procente din totalul autoturismelor care vor fi comercializate în 2020 ar putea fi electrice, consideră preşedintele Alianţei Renault-Nissan
150 de kilometri este, în acest moment, distanţa maximă care poate fi parcursă cu un vehicul electric fără a realimenta bateriile
Suntem convinşi că viitorul mobilităţii este «verde». Industria germană are toate motivele şi chiar trebuie să îşi asume rolul de lider în această direcţie.
Dieter Zetsche, preşedinte al consiliului de administraţie, Daimler AG
Soluţii nemţeşti
e-Mobility este un program pus la punct de germanii de la Daimler pentru a testa reacţia pieţelor europene la noile reguli de comportament pe care exploatarea unui vehicul electric le impune utilizatorilor. Cele 100 de vehicule Smart ED care vor fi testate în Berlin vor beneficia de 500 de staţii de alimentare instalate de RWE.
Mini Cei de la BMW au pus şi ei la dispoziţia clienţilor, tot berlinezi, 100 de modele Mini E. Majoritatea reacţiilor sunt pozitive, acestea lăudând deplasarea silenţioasă, demarajul incredibil şi uşurinţa deplasării. Dar au existat şi cazuri nefericite, în care maşinile s-au supraîncălzit sau au rămas fără curent.