Numărul înmatriculărilor de autoturisme electrice a crescut în prima jumătate din 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut, a precizat Mircea Fechet. Ministrul a punctat că, în acest context, trebuie venit „din spate cu infrastructura de încărcare”, pentru că va exista „o presiune din ce în ce mai mare din acest punct de vedere”.
Ministrul Mediului Mircea Fechet a precizat că a fost înregistrată, în acest an, o creştere a numărului de autoturisme electrice înmatriculate. La finalul lunii iunie 2022 erau 4.447 de astfel de maşini înmatriculate, iar anul acesta sunt 6.983.
Înmatriculările de autoturisme electrice, în creștere
El a completat că este nevoie de staţii de încărcare a autoturismelor electrice și a amintit că săptămâna trecută a anunţat realizarea a 2.812 staţii de încărcare a autoturismelor în valoare de 515 milioane de lei.
„Este foarte important să venim din spate cu infrastructura de încărcare a autoturismelor electrice pentru că numărul acestor autoturisme creşte de la an la an. Va exista o presiune din ce în ce mai mare din acest punct de vedere pe tot ce înseamnă transport de persoane electrificat”, a afirmat Mircea Fechet, la finalul şedinţei de luni a conducerii PNL, de la sediul din Bucureşti.
El a adăugat că a fost înregistrată, în acest an, o creştere de 57% în ceea ce priveşte numărul autoturismelor electrice înmatriculate.
„Dacă la 30 iunie anul trecut aveam 4.447 de autoturisme electrice înmatriculate, anul acesta (…) avem 6.983, ceea ce înseamnă 57% creştere într-un singur an.
Din discuţiile pe care le-am avut cu importatorii şi cu producătorii de astfel de autoturisme tendinţa aceasta de creştere se va accentua de la an la an. Ne aşteptăm ca aceste recorduri să fie depăşite în anii ce vor urma”, a mai explicat ministrul Mediului.
Rabla Local se desfășoară fără probleme
De asemenea, Mircea Fechet a informat că, până la luni la ora 17,00, au fost emise 12.000 de vouchere pentru programul Rabla Local, iar municipiile Moineşti şi Aiud, dar şi oraşul Ţicleni și-au epuizat bugetele.
„În ceea ce priveşte Rabla Local, dincolo de mica problemă tehnică pe care am avut-o la prima oră şi care a durat din nefericire câteva zeci de minute şi pe care am depăşit-o cu succes, pot să vă spun că la ora 17,00 tocmai ce aveam voucher-ul cu numărul 12.000 emis, ceea ce, din punctul nostru de vedere, poate să însemne faptul că ne-am atins obiectivul. Am avut tot în jurul orei 17,00 primul municipiu din România care şi-a epuizat bugetul, e vorba de municipiul Moineşti din judeţul Bacău. Totodată, mai există (…) municipiul Aiud şi oraşul Ţicleni”, a afirmat Fechet, la sediul central al PNL.
El a precizat că în acest moment nu există niciun fel de problemă la programul Rabla Local. „Programul se desfăşoară conform celor stabilite”, a completat ministrul.