Maşinile Google care se conduc singure ar putea fi omologate pentru a circula pe străzile oraşului Las Vegas, în prezent existând două legi legate de acest subiect în parlamentul statului Nevada.
Google testează maşinile care se conduc singure de mai mulţi ani, însă americanii dădeau drept termen pentru introducerea lor pe şosele anul 2018. Acest lucru nu i-a împiedicat pe reprezentanţii Google să facă lobby în parlamentul statului Nevada pentru a promulga o lege care să permită maşinilor fără şofer să circule pe străzile acestui stat.
Conform legii, pasagerii vor avea voie vorbească la telefonul mobil şi să trimită SMS-uri, lucruri interzise pe maşinile tradiţionale. Maşinile Google, care pot circula singure cu ajutorul camerelor video şi al senzorilor, au fost testate pe străzile din California unde au parcurs peste 200.000 de km.
Oficialii Google nu uită niciodată să precizeze că aceste maşini care se conduc singure ar putea înjumătăţi numărul de accidente rutiere şi ar putea reprezenta o soluţie la decongestionarea traficului.
Există însă voci care avertizează că nu sunt încă legi care să se aplice în cazul acestor maşini. Cine va fi responsabil de incidentele în care vor fi implicate acestea?. Deocamdată maşinile Google nu au fost implicate în niciun accident de circulaţie.
<iframe width="480" height="390" src="https://www.youtube.com/embed/Atmk07Otu9U" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<iframe width="640" height="390" src="https://www.youtube.com/embed/oMdcWHnbhsw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>