Mașinile interzise pe șosele. Interdicția se aplică de sâmbătă, 13 iulie, ora 15:00

masini soferi trafic

SURSA FOTO: Dreamstime

O categorie de mașini nu mai are voie să intre în Ungaria în anumite zile. Decizia autorităților a fost luată din cauza valului de căldură extremă care afectează și Ungaria. Despre ce este vorba, de fapt?

Restricții pentru camioanele de mare tonaj

Restricții pentru camioanele de mare tonaj. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o informare importantă pentru cetățenii români care călătoresc sau intenționează să călătorească în Ungaria în weekendul următor. În contextul temperaturilor extreme prognozate pentru zilele de 13 și 14 iulie 2024, autoritățile ungare au decis să instituie restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj.

Conform anunțului făcut de Ministerul ungar al Construcțiilor și Transportului (MCT), camioanele cu o greutate mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula în următoarele intervale de timp:

  • Sâmbătă, 13 iulie, restricțiile vor fi în vigoare între orele 15:00 și 22:00 (ora locală).
  • Duminică, 14 iulie, circulația acestor camioane va fi restricționată în intervalul orar 6:00 – 22:00 (ora locală).

Aceste măsuri au fost impuse pentru a minimiza impactul asupra infrastructurii și pentru a asigura siguranța circulației în condițiile unei perioade de caniculă prelungite în Ungaria.

Pentru informații suplimentare referitoare la restricțiile de circulație și alte aspecte relevante, cetățenii sunt îndrumați să consulte următoarele adrese online:

SURSA FOTO: Facebook, Orbán Viktor

Românii pot cere ajutor pentru cazurile urgente

Pentru asistență consulară sau în cazul unor situații urgente, cetățenii români pot apela la următoarele numere de telefon ale misiunilor diplomatice românești în Ungaria:

  • Ambasada României la Budapesta: +3613847689
  • Consulatul General al României la Szeged: +3662424431
  • Consulatul General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147

Toate apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), unde vor fi preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.

SURSA FOTO: Dreamstime

MAE oferă constat actualizări

Pentru actualizări și alte informații relevante, cetățenii sunt îndemnați să consulte paginile web ale MAE și misiunilor diplomatice românești în Ungaria:

  • https://budapesta.mae.ro
  • https://szeged.mae.ro
  • https://gyula.mae.ro
  • www.mae.ro

De asemenea, pentru a fi la curent cu timpii de așteptare la punctele de trecere a frontierei româno-ungare, cetățenii români pot accesa pagina „Trafic on-line” a Poliției de Frontieră Române:

  • https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/.

Ungaria va avea parte de un val de căldură brutală, cu 40 de grade Celsius

Ungaria se confruntă cu temperaturi diurne de până la 40 de grade Celsius în unele părți ale țării, potrivit prognozei meteo Köpönyeg.hu.

Maximele au urcat până la 38-39 de grade în sud. În sudul Marii Câmpii, mercurul din termometre a urcat până la 40 de grade Celsius.