Aproximativ 7,6 milioane de autovehicule pe benzină și diesel vor ajunge probabil la groapa de gunoi în acest deceniu. Tot mai multe țări accelerează trecerea la vehiculele electrice, chiar dacă nu există legi naționale pentru eliminarea vehiculelor scoase din uz, scrie The Driven.
Milioane de mașini vor fi retrase și înlocuite cu vehicule electrice. Pe măsură ce vehiculele electrice devin obișnuite, bateriile lor prezintă potențiale noi probleme legate de deșeuri, precum și oportunități de reutilizare.
Camera de comerț a automobilelor din Australia cere deja un sistem național în care fiecare mașină să fie urmărită din „leagăn pînă la groapă”. Anual, în Australia, se achiziționează aproximativ un milion de vehicule noi și se retrag 600.000.
Australia este singura țară dezvoltată fără o politică națională pentru eliminarea corectă a vehiculelor scoase din uz.
Reciclatorii legitimi pot concura cu operatorii ilegali
Deoarece procesul de reciclare și recuperare a autovehiculelor este costisitor, lipsa reglementărilor naționale înseamnă că reciclatorii legitimi pot concura cu operatorii ilegali.
În toată Europa, o directivă privind vehiculele scoase din uz impune reciclarea sau recuperarea a 85% din deșeurile vehiculelor. Directiva impune proiectanților de automobile să ia în considerare dezmembrarea, refolosirea, recuperarea și reciclarea componentelor și materialelor și să evite utilizarea materialelor periculoase.
6,1 milioane de autoturisme sunt scoase anual din uz în UE
Statisticile arată că 6,1 milioane de autoturisme și vehicule ușoare sunt scoase anual din uz în UE. Aproximativ 87% din deșeurile de vehicule au fost refolosite și reciclate. Unsprezece țări europene au atins niveluri de reciclare și reutilizare mai mari de 90%.
În prezent, Comisia Europeană se consultă cu privire la îmbunătățirea directivei. Aceasta ar putea include conținut reciclat obligatoriu pentru componente precum barele de protecție, centurile de siguranță și volanul.
Sursă foto: Dreamstime