Uniunea Europeană are de-a face cu o mare provocare pentru a menține industria producţiei de mașini în top. Acest lucru este îngreunat și de obiectivele cu privire la așa-zisa neutralitate a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Un raport Coface a aruncat o privire asupra industriei de mașini din Uniunea Europeană și obiectivele cu privire la așa-zisa neutralitate a emisiilor de gaze cu efect de seră. Potrivit raportului, blocul comunitar se confruntă cu provocarea de a menţine pe teritoriul său o industrie de vârf.
Industria de mașini din UE, îngreunată de mai mulți factori
Conform raportului Coface, 15% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din Europa provin de la autoturisme. Totodată, industria europeană a automobilelor reprezintă 7% din PIB-ul UE.
Raportul prezintă și apetitul scăzut al consumatorilor pentru vehicule electrice. Acestea reprezentau doar 12,5% din vânzările totale de vehicule la mijlocul anului 2024, cu mult în urma vehiculelor hibride (HEV) şi a celor cu combustie internă.
De asemenea, au fost realizate doar 3% din investiţiile necesare în lanţul de aprovizionare cu baterii, în ciuda celor 3 miliarde de euro mobilizate prin intermediul Alianţei europene pentru baterii.
Raportul scoate în evidență și că obiectivele impuse de UE sunt cu mult în urmă. Mai precis, ținta de 3,5 milioane de puncte de încărcare instalate până în 2030 este încă departe de a fi atinsă.
„Pe 8 iunie 2022, Parlamentul European a votat în favoarea interzicerii vânzării de autovehicule noi cu motor cu combustie internă (ICE) până în 2035, ca parte a obiectivului Uniunii Europene (UE) de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050. Această tranziţie către vehiculele electrice (VE) perturbă industria auto europeană, care rămâne în urmă în faţa dominaţiei tot mai mari a Chinei. Drept răspuns, UE a impus taxe vamale asupra importurilor de automobile chinezeşti. În prezent, UE se confruntă cu provocarea de a menţine pe teritoriul său o industrie de vârf în domeniul producţiei de automobile şi, în acelaşi timp, de a atinge obiectivele pe care şi le-a fixat în materie de neutralitate a emisiilor de carbon”, arată studiul Coface privind industria auto.
Anunțul cu privire la interzicerea vânzării de autoturisme noi cu motor cu combustie internă nu a fost primit bine de către consumatori
Anunțul cu privire la obiectivul controversat de interzicere a vânzării de mașini noi cu motor cu combustie internă nu a fost primit bine de către consumatori.
Coface notează în raportul respectiv că acesta reprezintă un pas important în strategia UE privind „schimbările climatice”. Potrivit cifrelor din raport, 15% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din Europa provin de la autoturisme.
Coface subliniază și că succesul acestei interdicţii nu este garantat. Ea depinde de tranziţia producătorilor de automobile către game 100% electrice, dar și de dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru a încuraja achiziţionarea acestora de către utilizatorii europeni.
Capacitatea Europei de a-şi produce propriile vehicule electrice reprezintă o provocare economică majoră
Conform studiului, industria europeană a automobilelor reprezintă 7% din PIB-ul UE. Astfel, capacitatea Europei de a-şi produce propriile vehicule electrice reprezintă o provocare economică majoră.
Totodată, vânzările de maşini electrice în Europa sunt încă insuficiente pentru a atinge obiectivul de 100% vehicule electrice până în 2035.
BEV-urile, singurele vehicule autorizate pentru vânzare începând cu 2035, reprezentau doar 12,5% din vânzările totale de vehicule la mijlocul anului 2024.
Astfel, erau cu mult în urma vehiculelor hibride (HEV) şi a celor cu combustie internă.
Mai mult, rata actuală de creştere este susţinută în mare măsură de importurile de maşini electrice chinezeşti, potrivit raportului.
Acestea sunt vândute și la preţuri care sunt adesea mult mai mici decât cele ale producătorilor europeni.
„Ponderea importurilor din China ilustrează dificultăţile cu care se confruntă UE în îndeplinirea propriilor ambiţii în ceea ce priveşte producţia de vehicule electrice. Capacitatea industrială insuficientă, în special în minerit şi producţia de baterii, este un obstacol major. În ciuda proiectelor miniere recente, doar o mică parte din necesarul de materiale critice poate fi acoperit. În ciuda celor 3 miliarde de euro mobilizate prin intermediul Alianţei europene pentru baterii, creată în 2017, au fost realizate doar 3% din investiţiile necesare în lanţul de aprovizionare cu baterii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru infrastructura de staţii de încărcare electrică, care este prea mică. Obiectivul de 3,5 milioane de puncte de încărcare instalate până în 2030 este încă departe de a fi atins, în ciuda celor 220.000 de noi puncte de încărcare instalate în 2024”, arată studiul.