Dacă piaţa maşinilor noi a avut al şaselea an consecutiv de scădere, în 2013, importurile de maşini second-hand au crescut cu aproape 50.000 de unităţi faţă de 2012.
Piaţa maşinilor noi a fost grav afectată de criza economică, din 2008 şi până în 2013, înregistrându-se scăderi pe linie. Cauzele sunt scăderea puterii de cumpărare, dar şi începerea târzie a programului Rabla. Dacă în 2009 numărul de maşini noi înmatriculate în ţara noastră era de 116.000, în 2013 au fost înmatriculate doar 57.710 autovehicule. În cazul maşinilor rulate, anul trecut au fost înmatriculate 221.000 de de unităţi, de patru ori peste valoarea pieţei maşinilor noi.
Românii preferă o maşină la mâna a doua din import deoarece marca şi preţul dictează. Dacă în urmă cu câţiva ani preţul mediu al unei maşini second-hand tranzacţionate în ţară era de 6.000 euro, acum a scăzut la doar 3.500 euro.
Cei mai mulţi preferă mărcile germane, deoarece au o reputaţie bună, dar şi Ford, pentru că modelele americanilor includ mai multe dotări. Astfel, numărul maşinilor second-hand înmatriculate, în primele două luni ale anului, au fost de peste 30.600 de unităţi, conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Numărul respectiv este de 3,5 ori mai mare decât cel consemnat în cazul înmatriculărilor de maşini noi, care au ajuns la 8.768 de unităţi. În topul înmatriculărilor de autovehicule rulate conduce detaşat marca Volkswagen, cu 8.608 unităţi, urmată de Opel – cu 5.416 unităţi, şi Ford (3.581 unităţi). Pe locurile următoare se clasează Audi (2.094 de unităţi), Skoda (1.346), Mercedes-Benz (1.223) şi Renault (1.195).
Pe segmentul mărcilor rare second-hand, datele DRPCIV menţionează: Porsche (35), Jaguar şi Jeep (câte 16), Lexus (5), Lada (3), Ferrari, Maserati şi Infiniti (câte două unităţi). Conform DRPCIV, parcul auto naţional din România ajunsese, la sfârşitul anului 2013, la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Din acest total, 4.693.651 exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.
Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani. În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane, pe cele pe benzină.