Mastercard anunță un parteneriat cu trei mari companii din domeniul financiar pentru securizarea ecosistemului „open banking” prin implementarea Mastercard Open Banking Protect, ce va îmbunătăți abilitatea de identificare a tentativelor de fraudă.
În vederea implementării Mastercard Open Banking Protect, un serviciu menit să protejeze instituţiile financiare împotriva furnizorilor terţi neautorizaţi, Mastercard a anunțat joi că extinde colaborarea cu trei companii importante din domeniul financiar, transmite Agerpres.
„Aion, DiPocket şi Modulr sunt noile companii care utilizează soluţia Protect, o componentă-cheie din pachetul Mastercard Open Banking SolutionsTM , lider pe piaţa de aplicaţii şi servicii destinate susţinerii activităţii şi protejării ecosistemului open banking în Europa”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, Mastercard Open Banking Protect este creat pentru a îmbunătăţi abilitatea de identificare a tentativelor de fraudă în open banking şi pentru a creşte încrederea instituţiilor financiare în furnizorii terţi şi, respectiv, în solicitările acestora.
Ce soluții oferă
Astfel, soluţia oferă două servicii, respectiv validarea licenţei şi a certificatului – verificarea rapidă a certificatului digital şi a licenţei deţinute de furnizori terţi în toate registrele relevante şi monitorizarea fraudei, soluţiile Mastercard folosind informaţii la nivelul reţelei pentru a identifica trenduri şi schimbări în activităţile întreprinse de un furnizor, cu ajutorul unei monitorizări atente a comportamentului, astfel încât cererile potenţial frauduloase să fie oprite.
Cercetările derulate recent de Mastercard, în rândul instituţiilor financiare din Europa, arată că principala preocupare a acestora este reprezentată de „riscul de fraudă şi pierderile în contextul unei pieţe dificile unde numeroase autorităţi de reglementare, 31 de autorităţi competenţe naţionale şi până la 90 de prestatori de servicii de încredere calificaţi fac din verificarea furnizorilor terţi o provocare semnificativă pentru instituţiile financiare”.