Compania Walt Disney, Euro Disney Associés S.C.A. şi MasterCard au anunţat semnarea unei alianţe strategice pe şase ani, ce vizează Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia şi fostele ţări sovietice.
În urma acordului, MasterCard devine partenerul oficial al companiei Walt Disney EMEA & Rusia şi al Euro Disney Associés S.C.A., pe segmentul serviciilor de plată. MasterCard are posibilitatea de a crea şi livra oportunităţi promoţionale unice pentru posesorii de carduri, acoperind portofoliul Disney – de la filme, la cele peste 100 de magazine din toată regiunea şi din Disneyland Paris.
Aceasta este prima platformă pan-europeană de sponsorizare a unei activităţi de divertisment familial pentru MasterCard, până în momentul de faţă compania fiind cunoscută pentru sponsorizările din domeniul sportului – în special fotbal şi golf. Noua iniţiativă are la bază conceptul „priceless”, care defineşte filozofia de marketing a companiei: „Însuşi farmecul lumii Disney este de nepreţuit, după cum pot depune mărturie generaţii întregi de consumatori”, spune preşedintele MasterCard Europe, Javier Perez.
Acordul, care vizează iniţiative business-to-consumer şi business-to-business, furnizează beneficii semnificative pentru consumatori. Acestea se referă la avantaje speciale şi reduceri pentru toţi posesorii de carduri MasterCard. De asemenea, parteneriatul le va permite posesorilor de carduri MasterCard participarea la evenimente şi accesarea unor oferte în magazinele Disney şi la Disneyland Paris, obținerea de avantaje la cazare, respectiv alte oferte promoționale.
„Acest nou parteneriat se potriveşte perfect cu strategia noastră din prezent, prin care activităţile de sponsorizare, fie că sunt din domeniul sportului sau al divertismentului, furnizează experienţe profitabile pentru posesorii de carduri”, a adăugat oficialul MasterCard Europe.