Purtării măștilor în public va devein obligatorie în New York, mai ales atunci când nu se poate menţine distanţa socială de 2 metri între cetățeni.
Guvernatorul Cuomo anunță că dispoziția va fi obligatorie începând de sâmbătă.
Merge și o bandană
„Dacă circulaţi cu transportul public atunci când este imposibil să menţineţi distanţa socială sau dacă vă plimbaţi pe un trotuar aglomerat, trebuie să purtaţi ceva care să vă acopere faţa, o bandană sau o mască”, și-a explicat Cuomo decizia, printr-un tweet. Reamintim că statul New York este epicentrul epidemiei de coronavirus în SUA.
Mai multe teste
Guvernatorul a declarat de asemenea că este nevoie de o testare la scară largă pentru coronavirus pentru a putea redeschide societatea, dar că statele nu pot face încă acest lucru. „Mai multe teste, mai multă deschidere pentru economie, însă deocamdată nu există suficientă capacitate naţională pentru a face aceasta”, a spus Cuomo. „Este foarte greu să aduci aceasta la scară largă şi avem nevoie ca guvernul federal să se implice în aceasta”, a subliniat el.
Speranțe pentru mai bine
Potrivit celor mai recente ştiri, numărul spitalizărilor şi intubărilor a scăzut, iar „situaţia a fost stabilizată”, a spus Cuomo. Însă „nu suntem încă în afara pericolului”, a atenţionat el, adăugând că statul New York este în continuare „într-o monumentală criză de sănătate publică”. Cuomo a raportat miercuri alte 11.571 de cazuri confirmate de contaminare cu noul tip de coronavirus în statul New York, ceea ce a majorat numărul total de cazuri înregistrat până acum la 213.700, mai multe decât în orice alt stat.