Raportul, elaborat în perioada septembrie-noiembrie 2014, analizează experienţa altor state care au implementat măsuri de limitare a plăţilor în numerar, corelate cu iniţiative de dezvoltare şi extindere a infrastructurii necesare plăţilor electronice.
Conform studiului PwC, pachetul de 10 măsuri care s-ar putea adopta şi în România ar putea genera, în anumite condiţii, o reducere a ponderii economiei gri din PIB cu până la 9,9% într-un interval de timp de 7 ani, ceea ce reprezintă aproximativ 14 miliarde de euro, care ar intra în circuitul economiei fiscalizate, susţinând dezvoltarea economică.
Măsurile prezentate vin în contextul în care România are una dintre cele mai mari economii gri din UE, de 28,4% din PIB, faţă de o medie a UE de 18,8% şi 24,4% media statelor din Europa Centrală şi de Est (România aflându-se pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi fiind „depăşită” în acest sens doar de Bulgaria), la care se adaugă şi unul dintre cele mai reduse grade de colectare a taxelor ca pondere în PIB, 29% pentru anul 2012 comparativ cu 49% în Danemarca, 47% Franţa sau 39% în Ungaria. În ceea ce priveşte gradul de colectare al TVA, Romania este pe ultimul loc între statele membre ale UE, colectând în 2012 doar 56% din suma potenţială, în comparaţie cu un grad de colectare de 95% in Olanda şi Finlanda, sau 91% in Slovenia, media europeana fiind de 81%.
Încurajarea plăţilor electronice ar putea duce la reducerea economiei gri
„Plăţile în numerar reprezintă un factor favorizant al economiei gri, întrucât sunt imposibil de urmărit în ceea ce priveşte raportarea achiziţiilor şi vânzărilor efectuate, precum şi remunerarea forţei de muncă. Ponderea numerarului în circulaţie în România rămâne semnificativă, în ultimii cinci ani ea depăşind 60% din PIB, respectiv de 6 ori mai mare faţă de nivelul înregistrat de ţările din zona Euro, în timp ce ponderea plăţilor cu cardul este de doar 4,4% din PIB, adică de peste 3 ori mai mică decât media UE şi de peste 4 ori mai mică decât media ţărilor din vestul Europei”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Consultanţă în Afaceri şi Management, PwC România.
În acest context, studiul PwC indică un grad mare de corelare între numărul tranzacțiilor electronice şi dimensiunea economiei gri. S-a constatat astfel că țările care înregistrează un număr ridicat de plăți electronice, precum Marea Britanie, Suedia, Finlanda au şi o pondere mai mică a economiei gri în PIB, în timp ce în Bulgaria, Romania şi Grecia, ţări cu cele mai puţine tranzacţii electronice, economia gri are o pondere foarte mare.
„Inițiativele de stimulare a plăţilor electronice favorizează fiscalizarea economiei gri şi conduc la creșterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, respectiv a veniturilor încasate la bugetul consolidat de stat, ceea ce ar permite autorităţilor să realizeze o reducere a fiscalității pe termen lung. În plus, o mai bună fiscalizare a economiei va contribui la crearea unui mediu de afaceri concurențial şi sănătos în România, stimulând dezvoltarea susținută cu efecte reale în creșterea nivelului de trai al populației”, a adăugat Daniel Anghel, Partener, Consultanţă Fiscală, PwC România.