Compania irlandeză Ryanair intenţionează să anuleze între 40 şi 50 de curse aeriene pe zi până la sfârşitul lunii octombrie, într-o încercare de a îmbunătăţi punctualitatea zborurilor şi a face faţă numărului mai redus de angajaţi, transmit BBC şi Reuters.
Anulările sunt destinare „să îmbunătăţească punctualitatea, care a scăzut sub nivelul de 80% în primele două săptămâni din luna septembrie”, în condiţiile în care „numărul zborurilor care înregistrează întârzieri este inacceptabil” pentru clienţi, se arată într-un comunicat al Ryanair.
Dacă operatorul aerian low-cost anulează timp de şase săptămâni 40 de zboruri pe zi, la un factor de încărcare de 90% (numărul scaunelor care sunt ocupate la fiecare zbor), vor fi afectaţi aproximativ 285.000 de pasageri, care vor beneficia de zboruri alternative sau de rambursări.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. Anul trecut, compania a avut în România 2,6 milioane de pasageri, iar, pentru acest an, estimează o creştere de 40%, după ce vor fi introduse patru noi rute.
Sursa: Agerpres