Reţeaua de magazine Flanco derulează, începând de astăzi,  o promoţie la nivel naţional prin care cumpărătorii beneficiază de un discount de 50% la al doilea produs achiziţionat.

„Am hotărât să extindem campania de reduceri la nivel naţional după succesul înregistrat de aceasta în câteva magazine din ţară, unde a fost implementată într-o primă fază. Există o cerere bună pentru mai multe categorii de produse, însă cumpărătorii sunt încă destul de reticenţi din cauza lipsei banilor, dar şi a preţurilor pentru anumite obiecte de uz casnic. Pentru a veni în sprijinul clienţilor noştri din întreaga ţară am iniţiat această ofertă prin care căutăm să răspundem cât mai bine nevoilor acestora”, a declarat Adrian Olteanu, CEO al companiei.

Prin promoţia „– 50% la al doilea produs” Flanco International urmăreşte stimularea vânzărilor într-un sezon caracterizat de un ritm mai lent al achiziţiilor, în special pentru produse precum notebook-uri, televizoare LCD sau electrocasnice mici.

Campania „50% reducere la al doilea produs” implică achiziţia a cel puţin două produse dintre care unul să facă parte din lista specifică a fiecărui magazin Flanco, pusă la dispoziţia clienţilor. Produsele participante vor fi semnalizate cu eticheta: 50% DISCOUNT.

Flanco, sub protecţia legii insolvenţei

Flamingo International, listată la BVB, a intrat la cerere în insolvenţă la 14 decembrie după ce ING Bank România a încercat să execute silit stocurile de marfă cu care fusese garantat creditul de 17,5 milioane de euro acordat de bancă. Totodată, au intrat în insolvenţă şi alte firme din grupul Flamingo, respectiv Flamingo Computers şi Flanco International.

Procedura de executare silită a fost declanşată asupra companiei şi a altor trei societăţi din grup, Flamingo Computers, Flanco International şi Flamingo Distribution Center.  Prin intrarea în insolvenţă, grupul este protejat împotriva demersurilor de executare silită.

Creditorii Flamingo International se vor întruni la 25 februarie, iar cei ai Flamingo Computers şi Flanco la 22 martie, respectiv 5 aprilie, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucureşti. În afară de împrumutul ING Bank, Flamingo are datorii către UniCredit Ţiriac Bank România – 8,5 milioane de euro şi BRD Groupe Societe Generale – 6 milioane de euro.

SURSA: Flanco