Guvernul din Italia a decis închiderea imediată a școlilor și universităților din țară, începând din 5 martie și până la jumătatea lunii. Măsura ar trebui luată cu un decret ce va intra în vigoare astăzi.
Aproximativ 8.7 milioane de copii și studenți ar urma să fie afectați de închiderea grădinițelor, a școlilor și a universităților. Conform La Repubblica, unitățile de învățământ vor fi închise în intervalul 5 – 15 martie.
Guvernul a luat decizia cu privire la închiderea școlilor și universităților, bazându-se pe avizul comisiei științifice care deja recomandase ieri ca evenimentele sportive din toată țara să fie întrerupte timp de o lună.
Se pare că, din cauza urgenței coronavirusului, ceremonia pentru „Ziua Femeii”, de duminică 8 martie, ar putea fi de asemenea ratată. Dacă directivele guvernamentale care ar trebui emise astăzi sau mâine interzic ceremonii, conferințe și congrese, președinția Republicii va trebui să respecte, de asemenea, dispozițiile.
Peste 2.500 de cazuri de coronavirus au fost deja confirmate în Italia, iar 79 de oameni au murit ca urmare a complicațiilor produse de tulpină.