Transportul public de persoane între București și localitățile din Ilfov va fi suspendat, a anunţat luni Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Transportatorii spun că sunt nevoiţi să ia această măsură de urgență „în zilele următoare”.
„Transportul public de persoane între București și localitățile din Ilfov va fi suspendat, începând cu data de 31 octombrie, din cauza faptului că nu mai există nicio autoritate care să reglementeze această piață”, arată un comunicat transmis luni de COTAR.
Acesta informează că, în ultimii ani, firmele care operează curse între București și Ilfov au investit peste 20 milioane euro în 170 de autobuze urbane „care stau în garaj și pentru care se plătește leasing fără să circule pe vreun traseu”.
„Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a decis soarta a peste 100.000 de români care folosesc în fiecare zi autobuzele și microbuzele între București și localitățile din Ilfov”, spun reprezentanţii COTAR.
Ei subliniază că au trecut șase luni de la desființarea, de către ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a Autorității Metropolitane de Transport, iar atribuțiile în privința serviicilor de transport persoane București-Ilfov s-au transferat, în subordinea Primarie Capitalei, respectiv la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public.
„În prezent, nu există nicio procedură de atribuire pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov nu a luat nicio decizie privind atribuirea licențelor de transport. Specialiștii acestei asociații, odată cu preluarea regelementării acestui serviciu, aveau obligația să prezinte strategia privind atribuirea licențelor, un studiu de fundamantare, astfel încât operatorii de transport să își pregatească din timp investițiile în flotele auto. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov nu a luat nicio decizie in privinta reglementărilor transportului public de persoane între Bucuresti și Ilfov si nici nu a rezolvat problema emiterilor de licente pentru acestea”, punctează coducerea COTAR.
Patronatul arată că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, care a preluat atribuțiile, nu este competentă să gestioneze acest domeniu.
Mai mult, autoritățile nu respectă deciziile justiției, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2017 prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov şi nici sentinţa din 2018 a Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele ce fac legătura între Capitală şi localităţile din Ilfov, menţionează reprezentanţii COTAR.
“Refuzul autorităților de a derula o procedură transparentă de atribuire a traseelor și licențelor, pe rutele de transport între București și Ilfov, ascunde sub preș un abuz ce va urma începând cu 1 ianuarie 2019. Credem că se urmărește interesul societăților de transport nou înființate și finanțate de bugetele locale ale primăriilor din orașele resedință de județ. Transportatorii nu au primit niciun leu pentru achiziția de autobuze, suportă integral achiziția de mijloace de transport. Se încalcă principiul liberei concurențe privind condițiile de acces la piața transportului de persoane”, a declarat Dan Leasă , prim vicepreședinte COTAR-filiala Ilfov .
Transportatorii cer armonizarea legislației naționale cu cea europeană, precum și înnoirea parcului auto într-un mediu concurențial, în condiții egale de acces la piața transportului de persoane București-Ilfov.