"Nu am văzut o propunere în dezbatere publică privind taxarea veniturilor, profiturilor excepţionale. În general nu comentăm pe declaraţii politice. Orice măsură s-ar lua de natură fiscală, ar trebui ca ea să nu afecteze investiţiile, pentru că acest lucru se reflectă, apoi, în producţie", a declarat, marţi, directorul Afaceri Publice şi Reglementare OMV Petrom, Răzvan Nicolescu, la o conferinţă privind strategia energetică.
De asemenea, acesta a precizat că indicatorul relevant este acela care arată cât revine statului, atât din taxări, cât şi din redevenţe.
"Indicatorul cu adevărat important şi nu l-am văzut nicăieri public este cât îi rămâne statului din resursa respectivă. Şi în cazul redevenţelor şi în cazul suprataxării, important este cât ia statul. În ceea ce priveşte redevenţele, în România, statul ia mai mult decât ia Polonia", a afirmat acesta.
Proiectul de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere va fi aprobat în 2012, iar societăţile vor fi taxate din 2013, a declarat, în 16 mai, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, la reuniunea consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a României.
Oficialul a precizat că Legea privind suprataxarea veniturilor excepţionale va intra în vigoare în 2013.
Intenţia autorităţilor de a aplica Legea privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor din energie a fost exprimată în urma redevenţelor mici pe care le plătesc companiile petroliere către stat pentru exploatarea resurselor naturale.