Ministru delegat pentru Fonduri Europene, Roxana Plumb, a discutat despre acordarea de fonduri în urma furtunii care a măturat vestul României.
Rovana Plumb a explicat procedura care trebuie urmată pentru a acoperi pagubele din fonduri europene, mai exact din fondul Solidaritatea. Totuși, ministru a adăugat că întreaga procedură este de durată, durează undeva la 6 luni, timp pe care Guvernul nu îl are. Aceasta a dat asigurări că premierul a găsit o soluție și pentru a da bani de la buget în zonele afectate de furtuna puternică.
”Premierul Tudose a fost în teritoriu, am fost și eu pe zona respectivă. Premierul a decis ca pagubele să fie acoperite cât mai rapid. Mâine în ședința de Guvern se vor emite acele acte normative pentru a putea da banii mult mai repede, pentru a se putea remedia în scurt timp daunele provocate de furtună. E vorba de spitale, de școli. Nu putem sta după o procedura care durează șase luni de zile, e vb de fondul Solidaritatea al Uniunii Europene, dar e o procedură de durată. Pentru fondul Solidaritatea trebuie depusă la nivelul fiecărei prefecturi, o analiză, către MAI și mai departe în ședința de Guvern. Există o autoritate de management a fondului Solidaritatea, dar e o procedură mai lungă. Nu putem sa stam până se întorc banii de la Bruxelles, domnul premier Mihai Tudose a venit cu o soluție foarte bună pentru a da banii pentru reparații direct de la buget”, a explicat Rovana Plumb în cadrul unui interviu DC News Live.