Măsuri noi privind combaterea evaziunii fiscale
Plenul Senatului a aprobat, în ședința de luni, un proiect legislativ cu privire la implementarea unor măsuri menite să întărească capacitatea de combatere a evaziunii fiscale. După cum se știe, proiectul de lege a fost inițiat de către premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Niclae Ciucă.
Inițial respins, proiectul a fost ulterior adoptat după ce s-a reluat votul. Asta la solicitarea liderilor grupurilor parlamentare PSD și PNL. El a acumulat 70 de voturi „pentru”, nouă voturi „împotrivă” și șapte abțineri.
În timpul explicațiilor votului, senatorul PSD Titus Corlățean a criticat opoziția pentru împotrivirea față de acest proiect. El a subliniat că combaterea evaziunii fiscale trebuie să fie o prioritate de primă importanță, indiferent de partidul aflat la guvernare sau în opoziție.
„Combaterea evaziunii fiscale este o prioritate de primă linie a statului român, indiferent de cine se află la guvernare sau în opoziţie. În consecinţă, parlamentarii din coaliţia de guvernare PSD – PNL au votat în mod firesc pentru consolidarea mecanismului de combatere a evaziunii fiscale, dar în egală măsură trebuie să luăm act de faptul că actuala opoziţie, şi pe fond şi pe formă, s-a opus pentru votarea unui act legislativ de maximă importanţă pentru statul român”, a precizat Corlăţean.
Proiectul are și contestatari
Senatoarea USR, Simona Spătaru, a acuzat PSD și PNL de „abuz” în ceea ce privește reluarea votului asupra acestui proiect de act normativ.
„Nu s-a făcut din partea opoziţiei nicio încălcare, nici pe procedură, nici pe fond, atunci când s-a supus la vot acest proiect. Nu puteţi să acoperiţi neconformităţile pe procedură sau pe fond pentru acest proiect, chiar şi prin acest abuz de a repeta un vot pe care nu doriţi să vi-l asumaţi. Nu îl salvaţi nici pe Ciucă şi nici pe Ciolacu pentru acest proiect, care nu este conform nici cu legislaţia, nici cu legislaţia penală, care nu are aviz de la Consiliul Fiscal, care nu are punct de vedere de la Guvern, pentru care aţi refuzat toate aceste puncte de vedere şi pe cel de la Consiliul Economic şi Social”, a susţinut Spătaru.
Conform initiatorilor, propunerea legislativă are ca scop consolidarea mediului concurențial corect. Și reducerea semnificativă a concurenței neloiale. Este vorba despre cea generată de cei care obțin avantaje nelegale prin sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Măsurile adoptate prin această lege sunt menite să asigure o gestionare eficientă a cauzelor penale. Și o îmbunătățire semnificativă a colectării, cu impact durabil asupra creșterii veniturilor bugetare, conform susținerilor inițiatorilor.
Conform expunerii de motive, evaziunea fiscală este un fenomen cu efecte negative asupra veniturilor bugetare. Și care distorsionează mediul de afaceri. Scopul principal al acestei legi este de a recupera prejudiciile aduse bugetului general consolidat al statului prin infracțiunile de evaziune fiscală și de a trage la răspundere persoanele vinovate.
Se subliniază în document că răspunderea persoanelor vinovate trebuie să fie proporțională și să țină cont de factori precum cuantumul prejudiciului, recunoașterea vinovăției, momentul recunoașterii acesteia și antecedentele penale. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.