În urma problemelor recente legate de constituirea depozitelor şi retragerea sumelor de bani din acestea, mai mulţi clienţi se întreabă dacă economiile lor sunt în siguranţă.
Pentru a evita fraude interne de genul celor petrecute recent la Credit Europe, băncile au puse la punct metode de securitate pentru depunerea şi retragerea banilor. Mai întâi, persoana care solicită depunerea de bani în cont este identificată printr-un act de identitate valabil. Suma care se doreşte a fi depusă este verificata şi numărată. Ulterior, angajatul băncii înregistrează depunerea în sistem, generând automat chitanţa care atestă depunerea sumei respective, cu toate detaliile (nume titular, nume deponent, CI, CNP, valută, suma în cifre şi litere etc.).
Burak Yildiran, director general adjunct în cadrul Garanti Bank, susţine că „pentru constituirea depozitului, clientul trebuie să semneze un contract de depozit, iar în baza acestuia, clientul primeşte confirmarea depozitului, generată de sistem. Această confirmare cuprinde date precum: titular cont de depozit, valuta şi suma depozitului, tipul depozitului, perioada de constituire“.
Sistemul verifică apoi existenţa sumei respective în contul curent (depunerea iniţială se face întotdeauna în contul curent), verifică dacă suma depozitului respectă valorile minime necesare pentru constituirea tipului de depozit respectiv. „Rata dobânzii este preluată apoi automat în funcţie de tipul depozitului, perioada, valuta etc. La scadenţă, sistemul efectuează operaţiunile determinate de tipul depozitului: dacă acesta nu se mai prelungeşte, principalul şi dobânda sunt transferate în contul curent, iar dacă se prelungeşte automat, dobânda este capitalizată sau nu, în funcţie de opţiunea clientului“, explică Burak Yildiran.
Orice deschidere de cont se verifică şi se semnează de doi reprezentanţi ai băncii. „De asemenea, se verifică zilnic raportul privind depozitele, generat de sistem, cu contractele de depozit încheiate. Tot zilnic, coordonatorul de operaţiuni şi directorul de agenţie fac casa, ceea ce implică şi verificarea sumelor intrate în baza contractelor de depozit încheiate. Toate agenţiile băncii sunt prevăzute cu camere video de supraveghere“, continuă Yildiran.
Proceduri stricte
Dana Popa, director departament carduri în cadrul ATE Bank, susţine la rândul ei că „în cazul în care sumele depuse de către client sunt destinate constituirii unui depozit bancar, după efectuarea operaţiunii de depunere, clientul sau împuternicitul acestuia adresează administratorului bancar din sucursală solicitarea de constituire a depozitului“.
Administratorul bancar verifică din nou identitatea clientului/ împuternicitului acestuia şi, în urma validării verificării, procedează la constituirea depozitului solicitat. Operaţiunea de constituire a depozitului efectuată în aplicaţia informatică a băncii are ca rezultat: deschiderea contului de depozit în evidenţele băncii, transferul sumei solicitate de către client în contul de depozit, cât şi generarea şi listarea contractului de depozit specific în două exemplare originale.
„Contractul de depozit este verificat de către administratorul bancar şi înmânat clientului în vederea verificării şi semnării. Clientul citeşte şi verifică informaţiile cuprinse în contract, după care semnează cele două exemplare şi le înmânează administratorului bancar în vederea semnării de către reprezentanţii băncii. În final, acesta primeşte un exemplar original al contractului de depozit“, explică Dana Popa.