Măsuri drastice în România. Traficul de droguri în unitățile de învățământ este noua problemă care este pusă pe tapet de către Ministerul Afacerilor Interne, odată cu începutul noului an școlar. Cătălin Predoiu a anunțat lansarea unui program de prevenire a apariției substanțelor interzise în școli.
Măsuri drastice în România!
România a declanșat acțiunea de prevenire a apariției drogurilor în unitățile de învățământ pentru noul an școlar. Totodată, şi combaterea actelor de violenţă comise de unii elevi se află în colimatorul autorităților, după cum anunță ministrul de Interne Cătălin Predoiu.
„Am instructat forţele noastre de aplicare a legii, poliţişti şi jandarmi, alte agenţii, cu sarcini precise. Și extinse în ceea ce priveşte securitatea în şcoli şi în jurul lor. Suntem şi vom rămâne prezenţi atât pe străzi, cât şi în incinta şcolilor. Pentru a proteja drepturile şi siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice, cu o intensitate crescută la orele de început şi de final ale cursurilor, garantând, astfel, că fiecare zi de şcoală începe şi se încheie într-un mediu sigur”, a spus Predoiu.
Predoiu a adăugat că instituția pe care o conduce va colabora și cu alte ministere în acest sens. El a subliniat succesul său depinde de acţiunea coordonată a mai multor instituţii, de la educaţie la sănătate, siguranţă publică şi protecţie socială.
„Înaintea începerii noului an şcolar, pompierii au inspectat amănunţit şcolile. Pentru a semnala riscurile legate de incendii şi a proteja elevii şi profesorii şi din această perspectivă. Angajamentul nostru faţă de siguranţa voastră este serios, puternic şi va fi permanent. Suntem aici pentru a vă sprijini în fiecare zi de şcoală. Și pentru a vă oferi un mediu adecvat în care să învăţaţi şi să vă dezvoltaţi în siguranţă”, a precizat ministrul de Interne.
Poliția și jandarmeria au fost pe străzi
Peste 9.300 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi au fost, astăzi, în stradă. Ei au fost sprijiniţi de pompieri şi angajaţi ai structurilor de prevenire. Forțele de ordine au fost prezente în incinta şi în proximitatea a peste 18.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar, publice şi private, cu ocazia începerii noului an şcolar.
„Totodată, efectivele (…) au acţionat pentru fluidizarea traficului pietonal şi rutier în zona şcolilor şi pe arterele intens circulate din aria adiacentă acestora.”
Dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice au fost adaptate. Ele au fost incluse în itinerariile de patrulare şcolile şi traseele folosite de elevi.
Pentru protecţia elevilor şi a dascălilor, zilnic, se va asigura o prezenţă activă a efectivelor MAI la cursuri.
Pentru prevenirea consumului de droguri şi de substanţe cu efect psihoactiv, specialiştii Antidrog vor desfăşura campanii, proiecte şi activităţi interactive.