Marți, Spania şi-a închis parlamentul şi a interzis zborurile din Italia, în condiţiile în care ţara a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de coronavirus confirmate, informează dpa, citată de agerpres.

Se pare că Spania este ultima ţară europeană care a interzis toate zborurile directe din Italia, până pe 25 martie, pentru a evita propagarea noului tip de coronavirus pe continent.

De asemenea, în ultimele zile, în Spania s-a înregistrat o creştere accentuată a numărului de noi infecţii, până la 1.600, mai multe cu 400 comparativ cu o zi înainte, a informat Ministerul Sănătăţii din această ţară.

Până în prezent, pe teritoriul spaniol au fost înregistrate 35 de decese din cauza virusului.