Măsuri fiscale 1 noiembrie. Plata cu bani cash va fi limitată în România! Pe lângă regulile care vizează plata în numerar, va dispărea și o serie de facilități fiscale pentru mai mulți angajați. Se întâmplă de miercuri, 1 noiembrie.
Măsuri fiscale 1 noiembrie. Plata cu bani cash, limitată în România! De miercuri, 1 noiembrie, dispar o serie de facilități fiscale pentru mai mulți angajați. Pachetul de modificări fiscale a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial.
Măsuri fiscale 1 noiembrie
Mai multe domenii vor fi afectate de pachetul care limitează plata cu bani cash. Este vorba despre aproape un milion de angajați care lucrează în următoarele sectoare:
- construcții;
- agricultură;
- industria alimentară;
- IT.
Aceștia vor pierde o serie de facilități fiscale. Mai mult, salariile ar putea scădea în anumite cazuri. De exemplu, persoanele care lucrează în construcții, agricultură și industria alimentară nu vor mai fi scutiți de plata contribuției la sănătate și cea asigurătorie pentru muncă.
Amintim că salariul minim brut a crescut în aceste sectoare, astfel încât angajații să nu simtă o scădere a veniturilor.
Angajații din IT nu vor mai fi scutiți de plata impozitului pe venit, pentru sumele care depășesc salariul de 10.000 de lei brut. În schimb, vor fi scutiți de plata contribuției la pilonul 2, pensia privată obligatorie.
Foarte mulți români vor fi afectați de limitele stricte pentru plățile cash
Totuși, au fost introduse limite mult mai stricte pentru plățile cash, care vor afecta foarte mulți români. De exemplu, cei care vor să meargă la magazin pentru a achiziționa produse mai scumpe, precum un televizor, nu pot plăti în numerar mai mult de 5.000 de lei. Limita va scădea și mai mult din ianuarie 2025, ajungând până la 2.500 de lei.
Există o limită și între persoanele fizice. Cei care vor dori să achiziționeze o mașină la mâna a doua vor putea plăti cash cel mult 10.000 de lei. Suma va scădea la 5.000 de lei din 2025.
Pentru firme și persoanele juridice, limita este de numai 1.000 de lei. Sumele în numerare aflate la finalul zilei în caseria firmei nu poate depăși 50.000 de lei. Statul poate face controale și poate da amenzi de 25% din suma care depășește acest plafon.
Amintim că o altă serie de modificări va intra în vigoare din ianuarie. Printre ele se află creșterea cotei TVA pentru mai multe servicii și produse, de la locuințe, alimente bio, panouri fotovoltaice și nu numai.