Fostul prim-ministru al României, Nicolae Ciucă, a vorbit despre măsurile fiscale adoptate recent de către Executiv. Potrivit lui, în funcție de impactul pe care aceste măsuri îl au asupra societății vor exista noi analize și discuții.
Măsuri fiscale 2023. Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a exprimat vineri, înaintea ședinței PNL, că au convenit să evalueze măsurile fiscale recent adoptate de Executiv și să discute în coaliție despre impactul acestora. Decizia finală va fi luată în funcție de efectele pe care aceste măsuri le vor produce.
Nicolae Ciuca: Eu nu susțin măsura cash, ca să fie clar. Dar realitatea este ca trebuie să și găsim măsuri care să combată evaziunea fiscală. Sigur, eu vă spun clar că nu cred că soluția este această măsură cash. Și vom vedea ce se va întâmpla cu ea. Trebuie să analizăm foarte bine măsura, pentru că nu trebuie ca oamenii să ajungă să creadă că sunt considerați toți evazioniști, mai ales cei care abia agonisesc un bănuț.
”În momentul de faţă este o decizie luată şi am convenit ca în funcţie de efectul pe care îl produc aceste măsuri vom analiza, vom discuta în coaliţie şi în funcţie de efecte vom lua o decizie”, a spus preşedintele PNL.
În contextul schimbărilor fiscale recente, Ciucă a subliniat că partidul analizează cu atenție modul în care aceste măsuri vor influența economia și populația. Unul dintre subiectele de discuție este menținerea plăților în numerar.
”Trebuie să vedem care este impactul. Este vorba despre o sumă, discutăm de 5.000 de lei, pe care orice persoană poate să o plătească într-o zi, într-un loc. Dacă are nevoie de să plătească 5.000 de lei în mai multe locuri, poate să o facă. Aşa este prevederea legală”, a explicat Ciucă.
Măsuri fiscale 2023. Plafoanele impuse prin limitarea plății cu bani cash
Noile măsuri fiscale prevăd limitarea plății cu numerar. Astfel, au fost introdus noi plafoane. Este vorba despre:
- Tranzacții comerciale cu persoane juridice: 1.000 de lei/partener.
- Tranzacții comerciale cu persoane fizice: 5.000 de lei/partener.
- Tranzacții comerciale cu magazine de tip cash&carry: 2.000 de lei/magazin.
- Dividende: 5.000 de lei pe partener – plafon valabil până pe 31.12.2024.
- Dividende: 2.500 de lei pe partener – plafon valabil începând cu 01.01.2025.
- Tranzacții între persoane fizice: 10.000 lei/partener – plafon valabil până pe 31.12.2024.
- Tranzacții între persoane fizice: 5.000 lei/partener – plafon valabil începând cu 01.01.2025.
- Acordare avans spre decontare: 1.000 de lei/persoană.
- Împrumuturi și restituiri de împrumuturi societate: NU mai sunt permise operațiuni în numerar.
- Plafonul de plăți total maxim zilnic pentru toate operațiunile în relația cu persoane juridice/PFA va deveni 2.000 de lei.
- Plafonul maxim sold/casierie devine 50.000 de lei. Sumele care depășesc acest plafon se depun în bancă în maxim 2 zile lucrătoare.
Măsuri fiscale 2023. Guvernul României a introdus o legislație strictă cu privire la plafoanele de plăți, impunând amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă aceste reguli financiare. Conform noilor reglementări, orice sumă încasată sau plătită care depășește plafonul permis va atrage o amendă de 25% din suma care depășește limita, la care se adaugă o penalizare între 15.000 și 20.000 de lei.
În cazul în care sumele depășesc 50.000 de lei și sunt găsite în casierie, o amendă de 25% din suma care depășește plafonul va fi impusă.