USR depune sesizarea împotriva măsurilor fiscale ale Guvernului Ciolacu

USR a anunțat că vineri, pe data de 29 septembrie, va depune la Curtea Constituţională (CCR) sesizarea care vizează legea privind unele măsuri fiscale pentru care premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat răspunderea în Parlament.

”USR depune, astazi, sesizarea la CCR împotriva legii de creştere a taxelor iniţiate de Marcel Ciolacu şi Guvernul PSD-PNL”, a transmis formațiunea.

Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al partidului, va merge la sediul CCR la ora 11:00. Acolo, el va oferi detalii cu privire la sesizarea depusă.

Parlamentul s-a reunit marți, pe 26 septembrie, la ora 18:00, pentru asumarea răspunderii pentru legea ce conține noile măsuri fiscal-bugetare.

La începutul discursului în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, premierul Marcel Ciolacu a declarat că ”de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură, s-a terminat cu privilegiile la stat, s-a terminat cu excepţiile din mediul privat”.

Parlamentarii USR și AUR au criticat dur taxele instituite prin această lege.

Potrivit news.ro, termenul de depunere a amendamentelor la iniţiativa legislativă a fost ora 13:00. Ulterior, Guvernul s-a întrunit în şedinţă la Palatul Victoria, pentru a discuta şi integra amendamentele acceptate la proiectul de lege pe care premierul Marcel Ciolacu l-a prezentat în Legislativ.

Nu s-au strâns suficiente semnături pentru o moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu a reușit să angajeze răspunderea Guvernului pe care îl conduce. El a reușit acest lucru fără ca opoziția să depună moțiunea de cenzură cu care amenința. Celelalte partide au avut la dispoziție trei zile, iar acestea au expirat.

Constituția prevede că „Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata in conditiile articolului 113”.

Atât USR, cât și AUR, au încercat separat să strângă semnături pentru o moțiune de cenzură, dar nu au reușit să obțină suficiente din partea altor partide din opoziție. Ele erau necesare pentru a depune efectiv moțiunea. Acest lucru a dus la eșecul inițiativelor lor de a demite Guvernul prin această metodă.

Asumarea de răspundere reprezintă o victorie pentru Marcel Ciolacu și pentru partidul său, PSD. Premierul a reușit să mențină Guvernul în funcție și să respingă moțiunea de cenzură, fapt care arată că are în continuare sprijinul unei majorități parlamentare.

Contestarea legii la Curtea Constituțională reprezintă o ultimă opțiune pentru opoziție de a încerca să blocheze proiectul noilor măsuri fiscale.