CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea din România, ia măsuri speciale în această perioadă pentru a facilita plata pensiilor.
”Vom asigura un nivel ridicat al disponibilității rețelei teritoriale CEC Bank, inclusiv un număr de 250 unități din mediul urban mic și rural care vor fi operaționale în perioada 8-14 aprilie a.c., astfel încât cei peste 400.000 de clienți care își încasează pensiile prin CEC Bank să poată avea acces la disponibilități în numerar”, declară Bogdan
Neacșu, președinte – director general al CEC Bank.
„În plus, în această perioadă, la nivelul întregii rețele de unități teritoriale, în intervalul orar 11:00-13:00, clienții în vârstă de peste 60 de ani vor avea prioritate la realizarea operațiunilor bancare atât la ghișee, cât și la ATM-uri, în linie cu prevederile Ordonanțelor Militare.
De asemenea, la nivelul unităților CEC Bank au fost implementate o serie de măsuri pentru protecția angajaților și a publicului care includ: igienizarea zilnică a spațiilor de lucru, distribuirea de materiale sanitare și materiale de protecție pentru personalul care lucrează cu publicul și disponibilitatea dezinfectanților de mâini pentru clienți, la
intrarea în orice unitate a băncii. În plus, numărul de persoane prezente simultan în cadrul unei unități a fost limitat, astfel încât să păstrăm limita de siguranță de 1,5 metri.
CEC Bank va asigura plata rapidă a pensiilor în conturile clienților, având în vedere starea de urgență și apropierea sărbătorilor pascale. Banca va demara transferul către conturile clienților imediat după încasarea sumelor aferente pensiilor de la Casele Județene de Pensii.
CEC Bank este unul dintre cei mai importanți plătitori de pensii la nivel național, cu peste 400.000 de astfel de clienți. Banca este prezentă în 781 de localități, din care peste 60% în mediul rural. CEC Bank are cea mai extinsă rețea teritorială, cu 1.024 de unități și 1.222 de ATM-uri la sfârșitul lui 2019″, se menţionează într-un comunicat de presă.