Pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti au fost create două culoare pentru pasagerii care sosesc în România, unul galben, pentru cei proveniţi din ţările de pe lista galbenă, şi altul verde, pentru ceilalţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache.

De asemenea, pasagerii primesc la bord un chestionar, cu datele de contact, pentru a-l completa. În cazul în care nu îl primesc, îl vor completa pe aeroport.

Un număr de 49 de ţări au fost incluse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pe lista zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care, începând de miercuri, se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

Țările incluse de CNSU în zona galbenă de risc

Conform Hotărârii CNSU, începând cu data de 7 octombrie, în zona galbenă sunt următoarele ţări: Israel, Andorra, Muntenegru, Bahrain, Aruba, Argentina, Guam, Bonaire, Saint Eustatius and Saba, Spania, Cehia, Costa Rica, Puerto Rico, Bahamas, Republica Moldova, Franţa, Olanda, Gibraltar, Polinezia Franceză, Sint Maarten, Liban, Belgia, Panama, Capul Verde, Statele Unite ale Americii, Peru, Kuweit, Columbia, Brazilia, Armenia, Marea Britanie, Islanda, Oman, Irak, Maldive, Paraguay, Luxemburg, Belize, Emiratele Arabe Unite, Palestina, Danemarca, Libia, Ungaria, Chile, Slovacia, Ucraina, Austria, Curacao, Georgia, Qatar.

Se exceptează de la această măsură persoanele care sosesc în România din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) şi prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional.

Persoanele care sosesc în România din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile pot ieşi după a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ şi nu prezintă simptomatologie specifică.