‘Am solicitat Secretariatului General al Senatului să sporească măsurile de securitate până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare şi dacă vorbim de prelungirea sesiunii parlamentare în aşa fel încât evenimentele pe care le-am avut săptămâna trecută să nu se mai repete. Am mandatat staff-ul prin decizia Biroului permanent şi personalul Senatului să evite astfel de situaţii. (…) Situaţia de data trecută sub pretextul de a fi vizitator şi a vizita Parlamentul, când cei care au venit şi s-au tăvălit prin faţa plenului de la Camera Deputaţilor, nu cred că o să se mai întâmple. Am mai cerut un lucru staff-ului să ne prezinte până la următoarea şedinţă a Biroului permanent o analiză privind situaţia din parlamentele ţărilor din Europa – Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Parlamentul European să vedem cum sunt tratate acolo astfel de momente şi dacă au instrumente în regulamentele de acolo pentru a preveni astfel de situaţii’, a spus Manda luni, după şedinţa conducerii Senatului.
Întrebat dacă comportamentul parlamentarilor români este similar celor din Parlamentele ţărilor enumerate, Manda a arătat: ‘Dacă ne uităm la unii dintre ei, sunt sigur că în parlamentele la care am făcut referire nu sunt colegi care vin cu portavoce, videoproiector şi cred că lucrurile acestea ar trebui evitate, dincolo de situaţia de săptămâna trecută în care, stând lângă cei care protestau şi se tăvăleau pe jos, un deputat USR spunea că ‘sunt vizitatori şi e dreptul lor să viziteze”.
Nouă persoane au protestat, miercurea trecută, aproximativ o oră, pe holul Parlamentului, faţă de modificarea Codului de procedură penală, în timpul discursului din plen al premierului Viorica Dăncilă, care prezenta stadiul procesului de pregătire pentru preluarea de către România a preşedinţiei semestriale a Consiliului UE în ianuarie 2019. AGERPRES