Ce trebuie să facem dacă prezentăm simptome de COVID? Ministerul Sănătății a spus clar: Trebuie să apeleze de urgență
Gradul de pozitivare este de 31,71%. Creșterea capacității de testare și testarea în special a persoanelor cu posibilitate crescută de a fi infectate cu SARS-CoV-2 au rolul de a depista din timp boala, cu scopul de a acorda tratament rapid celor care au contactat COVID-19, dar și pentru a preveni,pe cât posibil, răspândirea accentuată a virusului, prin limitarea contactelor pe care purtătorii virusului le au cu alte persoane, conform unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății.
Pentru a sprijini această activitate, persoanele care au simptome ce pot indica prezența virusului SARS-CoV-2 (febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului și a mirosului etc.) sunt rugate să apeleze medicul de familie,call-centerele DSP sau numărul unic de urgență 112 pentru a solicita testarea.
De asemenea, persoanele care manifestă simptome și sunt în București sau județul Ilfov se pot deplasa cu mijloace proprii, nu cu mijloace de transport în comun, la centrele special create pentru recoltarea de probe pentru testarea COVID-19: www.ms.ro
Vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenire a formelor grave de COVID-19
Persoanele ale căror teste sunt pozitive se pot deplasa la centrele de evaluare COVID-19 (www.ms.ro) pentru a primi consultație și tratamentul necesar. Atenție: în situația în care aveți forme severe și simptomele se manifestă agresiv apelați numărul unic de urgență 112.
Reamintim faptul că specialiștii în sănătate publică susțin că vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenire a formelor grave de COVID-19 și a deceselor. De altfel, astăzi dintre cele 650 de persoane internate la ATI, 560 sunt persoane nevaccinate.
De asemenea dintre cele 44 de decese înregistrate, 34 au survenit la pacienți nevaccinați. Localizarea celor 748 de centre de vaccinare este disponibilă la următorul link: vaccinare-covid.gov.ro
Bilanț COVID marți, 25 ianuarie
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.685 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 7.603 mai mult decât în ziua anterioară. 1.740 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, potrivit cifrelor transmise de GCS.
În total, până astăzi, 25 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.048.896 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 33.637 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.827.324 de pacienți au fost declarați vindecați. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.336 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 59.632 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.