Pe data de 15 mai, România urmează să relaxeze măsurile de combatere a răspândirii coronavirusului în țară. Ministrul sănătății, Nelu Tătaru este foarte în îngrijorat de repercursiunile pe care le-ar avea această așa zisă „relaxare”.
În opinia ministrului, România se află în continuare alături de țările care înregistrează cazuri în creștere de coronavirus, iar până în prezent nu se știe unde este exact centrul transmiterii.
„Ceva nu lasă ca acest număr de cazuri să coboare. Că sunt cazurile din căminele de bătrâni, că sunt cazurile persoanelor care îngrijesc aceste persoane , că sunt cazurile din spitale, personalul medical. Există încă o transmitere acolo”, a declarat Nelu Tătaru.
Totodată, acesta a anunțat că este optimist cu privire la scăderea numărului de cazuri de infectare și i-a avertizat pe români să fie precauți.
„Mă aștept ca în următoarele 5-6 zile să vedem că avem un număr de cazuri noi care este în scădere. Dar aceste 5-6 zile coincid cu primele zile de relaxare. Și dacă m-am temut în primele zile de Paște și am fost precauți, mai avem niște preacauții acum și la relaxare”, a adăugat Tătaru.
Relaxarea, o falsă siguranță
În ceea ce privește relaxarea, în opinia ministrului aceasta nu face altceva decât să dea „o falsă siguranță” care ar putea duce foarte repede la noi cazuri de infectări.
„Relaxare dă și-o falsă siguranță. Acea falsă siguranță duce la noi infectări. Pericolul e extrem de mare. Mai ales în primele zile de relaxare”, a spus Nelu Tătaru.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea.