Măsurile de relaxare vor fi amânate? Marea Britanie riscă un nou val al pandemiei
În acest context, microbiologul Ravi Gupta recomandă amânarea ridicării complete a restricţiilor prevăzută pentru 21 iunie. Potrivit BBC, numărul noilor cazuri creşte substanțial iar cel puţin trei sferturi dintre aceste noi cazuri sunt cu varianta indiană a COVID.
„Desigur că numărul cazurilor este relativ redus deocamdată, dar toate valurile încep cu un număr redus de cazuri care se multiplică fără să le observăm şi abia mai târziu devin explozive, deci ceea ce vedem aici sunt semnele unui început de nou val”, a explicat microbiologul, potrivit sursei menționate.
Acest val va avea nevoie de mai mult timp decât valurile precedente
De asemenea, profesorul de la Universitatea Cambridge a punctat că acest val va avea nevoie de mai mult timp decât valurile precedente să iasă la suprafaţă.
„Probabil că acest val va avea nevoie de mai mult timp ca valurile precedente să iasă la suprafaţă, pentru că avem niveluri destul de ridicate de vaccinare a populaţiei, aşadar pentru o vreme, am putea să avem un sentiment fals de siguranţă, iar acesta este lucrul de care ne temem”, a explicat acesta.
Totodată, microbiologul Ravi Gupta este de părere că autoritățile din Marea Britanie ar trebui să amâne cel puţin câteva săptămâni relaxarea totală a restricţiilor antiepidemice, stabilită pentru 21 iunie, din cauza riscului prezent de acest potențial nou val.
Amintim că avertisment similar a fost transmis și de Adam Finn, membru al comitetului britanic de vaccinare şi imunizare, care a estimat că data fixată pentru ridicarea restricţiilor trebuie revizuită, dată fiind noua situaţie provocată de varianta indiană.
Acesta a subliniat că în trecut au fost luate decizii „când a fost prea târziu. Le-am temporizat şi am ajuns astfel să avem mari valuri de infectări”.