O ordonanţă de urgenţă îi scuteşte pe români de plata taxei de timbru atunci când cer eliberarea cărţii de identitate şi a cazierului judiciar. Au fost mulţi cei care s-au plâns de procedurile greoaie de obţinere a cazierului judiciar, dar şi că sunt puşi pe drumuri ca să-şi legalizeze diferite acte, scrie Digi 24.
„O să aveți surprize uriaşe. Cazierele. Nu vor mai fi plimbaţi oamenii şi vor lua instituţiile una de la alta. Copia legalizată nu are nicio logică, să dăm bani notarului, să mergem cu aceeaşi copie la aceeaşi instituţie”, a explicat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, la emisiunea 24 de minute.
Numai anul trecut, două milioane şi jumătate de caziere au fost eliberate de poliţie, iar celor care le-au cerut le-au trebuit ore bune ca să le obţină. Au primit documentele numai după ce au făcut drumuri la Poştă, pentru timbrul fiscal, apoi alte drumuri, pentru plata taxei de eliberare.
Dacă până acum trebuia să mergeți inclusiv la CEC ca să achitaţi taxele extrajudiciare de timbru, în curând nu va mai fi nevoie să faceţi acest drum şi asta pentru că Guvernul a decis să simplifice întreaga procedură.
Unde încă li se vor mai cere taxe de timbru, românii vor avea la dispoziţie mai multe variante. Taxele vor putea fi plătite în numerar, cu cardul sau online. Toate instituţiile vor trebui să accepte plăţile moderne până în 2018. Însă asta e doar o parte a problemei. Motivul pentru care oamenii sunt puşi pe drumuri este că sistemele informatice ale diferitelor instituţii nu comunică între ele.
„Ca să te înscrii la şomaj, trebuie să te duci tu om sărac să iei adeverinţă de la ANAF că n-ai venituri. E o prostie colosală că Agenţia de Şomaj nu cere direct de la ANAF”, a spus ministrul Cristian Ghinea.
Fiscul lucrează deja la modernizarea sistemului informatic, iar proiectul ar putea fi gata peste doi ani şi jumătate.