Premierul Victor Ponta a declarat luni că până la finalul acestei luni vor fi realizate diverse scenarii privind măsurile economice pentru anul 2014 şi impactul pe buget, urmând să se decidă în cadrul Uniunii dacă se va reduce CAS sau se va elimina impozitul pe salariul minim, punctând că nu pot fi luate ambele măsuri concomitent.
Premierul Victor Ponta a fost întrebat dacă USL va opta pentru reducerea CAS sau neimpozitarea salariului minim.
În acest context, el a arătat că la finalul acestei luni misiunea oficială a CE, FMI şi BM va veni în România şi că până la acea dată vor fi realizate ‘diverse scenarii care ţin de încasări’, de majorări bugetare pe anumite secţiuni sau datorii care vor trebui achitate în 2014.
‘Imediat ce avem aceste rezultate vom veni la USL şi prezentăm când sunt ‘coapte’. (…) Nu pot fi amândouă (n.r. măsurile aplicate) odată, poate fi ori una, ori alta, dar întâi trebuie să ne uităm pe spaţiul fiscal şi pe câţi bani avem’, a indicat primul-ministru, într-o conferinţă de presă după şedinţa USL.
Ponta a precizat că până luna octombrie va fi operată o rectificare bugetară.
‘Mâine la Camera Deputaţilor împreună cu ministrul Eugen Teodorovici voi prezenta Camerei Deputaţilor, după aceea dacă va fi cazul şi la Senat, stadiul actual al acordului de parteneriat între România şi UE privind mecanismul financiar multi-anual, bugetul 2014-2020’, a adăugat premierul.
La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în privinţa bugetului că este o urgenţă stabilirea formulei de descentralizare.
‘Urgenţa este pregătirea bugetului, pentru că în funcţie de deciziile pe care le luăm referitoare la câtă, unde şi când descentralizare, de asemenea alte măsuri pe care le-am discutat, o variantă reducerea CAS-ului, trebuie să intre în conceptul bugetului, în construcţia bugetului şi aceasta este de fapt prioritatea şi pentru Guvern şi pentru Parlament’, a susţinut Antonescu.
Liderul PNL a explicat că ar opta pentru renunţarea la ideea prelungirii acordurilor cu FMI, precizând că în cazul actualului document Guvernul şi-a atins toate ţintele convenite şi nu a mai împrumutat o nouă tranşă de bani.
‘Nicio ţară nu doreşte, dacă nu are neapărat nevoie, un acord care este totuşi constrângător, prin firea lucrurilor, şi visez şi eu la ziua – sper cât mai apropiată – sunt convins că toţi ne gândim aşa în momentul în care să avem mai multă libertate de mişcare în ceea ce priveşte politicile economice’, a susţinut Antonescu.
Sursa: Agerpres