Stefan Mandel s-a născut în România şi trăieşte acum în Australia, fiind de profesie matematician. El a creat o formulă aproape perfectă pentru a învinge loterie, potrivit Business Magazin.
A avut nevoie de câteva luni pentru pregătiri
Mandel a câştigat marele premiu în România, după care a emigrat alături de familie în Australia. Sistemul era diferit la Antipozi, aşa că matematicianul a avut nevoie de câteva luni pentru a adapta formula.
Deşi oficialii nu au descoperit nimic ilegal în formula sa de joc, s-a considerat că ceea ce făcea Mandel încălca „spiritul jocului”; prin urmare, autorităţile au emis o serie de legi pentru a-l bloca.
Stefan Mandel a reuşit să mai câştige o dată marele premiu, la loteria din Virginia, Statele Unite. El a câştigat peste 30 de milioane de dolari în total.
Cei 6 paşi pe care Mandel i-a urmat ca să păcălească loteria
- A calculat numărul total de combinaţii posibile – spre exemplu, un joc în care trebuie să alegi 6 numere de la 1 la 40 are 3.838.380 de combinaţii posibile.
- A căutat loteriile unde jackpotul era de cel puţin trei ori mai mare decât numărul total de combinaţii (în Statele Unite, fiecare stat are altă loterie).
- A strâns suficienţi bani pentru a plăti fiecare combinaţie.
- A tipărit milioane de bilete cu fiecare combinaţie posibilă (în trecut, acest lucru era legal; astăzi, fiecare bilet trebuie cumpărat de la sediul loteriei respective).
- A trimis biletele printate la sediul loteriei.
- A câştigat jackpotul şi şi-a plătit „investitorii” (în 1987, după ce a câştigat un jackpot de 1,3 milioane de dolari, Mandel a rămas doar cu 97.000 de dolari).