Începând cu anul 2024 ar putea apărea o nouă materie în școli. Ministrul Sănătății este convins că acest lucru este posibil, iar noua disciplină va fi prezentă în toate ciclurile de învățământ.
Profesorii trebuie pregătiți pentru această nouă materie
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a evidențiat faptul că Educația pentru sănătate trebuie să fie susținută de specialiști, dar ar trebui predată de profesori. Acest model este aplicat în multe țări și ar trebui să fie implementat și în România.
„În acest an trebuie să pregătim profesori, profesori de biologie, diriginţi şi aşa mai departe pentru modulele care vor fi necesare atât pentru învăţământul primar, pentru învăţământul gimnazial şi pentru învăţământul liceal. Cred că asta este soluţia corectă.
Noi am lansat-o în urmă cu nu mai puţin de 21 de ani. În anul 2002 a fost lansat programul Educaţie pentru sănătate în şcoala românească. De 21 de ani a rămas facultativ. Doar 5% dintre părinţi îşi trimit copiii la Educaţie pentru sănătate, iar lucrul ăsta nu este deloc în regulă”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Copiii pot afla de pericolele pe care le prezintă drogurile și cum să se ferească
Alexandru Rafila, a subliniat că există numeroase provocări în ceea ce privește sănătatea și educația copiilor, inclusiv consumul de droguri.
El consideră că este esențial ca Educația pentru sănătate să ofere copiilor cunoștințe despre pericolele consumului de substanțe interzise încă din primii ani de școală. Astfel, ei pot deveni conștienți de consecințele grave pe care le pot avea asupra sănătății lor. În acest fel pot dezvolta abilități pentru a evita influențele negative și capcanele traficanților de droguri.
Ministrul a subliniat că, deși nu este posibil să fie eradicat complet fenomenul consumului de droguri, educația timpurie în școli poate contribui la reducerea acestuia.
„Lucrurile astea se pot dobândi în şcoală. Sigur că multe alte lucruri, începând cu deprinderile igienice, stilul de viaţă sănătos, mişcarea, educaţia fizică, toate lucrurile astea se pot deprinde în şcoală”, a transmis Alexandru Rafila.
Educația pentru sănătate, în școli de anul viitor
Ministrul Sănătății consideră că este o datorie către copii să se introducă această materie în școli. El spune că această activitate ar putea începe din anul școlar următor. De asemenea, susține că Educația pentru sănătate ar trebui să fie o disciplină curriculară prezentă în toate ciclurile de învățământ. Bineînțeles, trebuie introdusă fără a aglomera în mod excesiv programul elevilor și fără a impune elemente de coerciție, a punctat Rafila.
„Sunt convins că şi părinţii, în marea lor majoritate, vor îmbrăţişa acest lucru. Noi, mai mult, în ceea ce priveşte acest tip de comportament, am semnat şi un protocol cu Patriarhia Română care sprijină aceste demersuri ale Ministerului Sănătăţii”, a explicat Alexandru Rafila.