Matilda Pascal Cojocărița a fost agresată fizic de fostul ei soț
Cu puțin timp în urmă, Matilda Pascal Cojocărița și-a deschis sufletul și a vorbit despre o perioadă tristă din viața ei, respectiv: mariajul ei cu primul soț, în urmă căruia a rezultatul un copil: Alin Pascal.
Deși relația lor pornise bine, la un moment dat, soțul ei a început să devină violent și să o agreseze fizic. În ciuda acestui fapt, ea a spus că îi poartă respect pentru că este tatăl fiului ei. Potrivit spuselor sale, soțul ei era o persoană introvertită, care atunci când acumula multă supărare, o lovea.
„Îi port respectul, acolo unde este, pentru că decedat fiind, acum un an și un pic, pentru că mi-a dăruit cel mai frumos cadou din lume, acest copil, Alin, care îmi este suflet, îmi este grai, îmi este trup, îmi este totul. E un copil foarte bun” a mărturisit vedeta în cadrul emisiunii TV „40 de întrebări cu Denise Rifai” de pe Kanal D.
„La 21 de ani și jumătate, când m-am căsătorit cu el, a fost foarte frumos, a fost o tinerețe frumoasă, un cuplu frumos, admirabil, admirat de lume. Era un om interior, nu se exterioriza, nu mi-a zis niciodată ”De ce te duci?”, nu mi-a zis niciodată ”Unde te duci?”, nu a ținut cont cu cine mă duc, în turnee, în spectacole. Probabil că era un om interiorizat, suferea în interior și, uneori, se exterioriza prin a lovi. O făcea, cel puțin o dată, de două ori pe an, dar o făcea urât. Nu aș fi meritat lucrul acesta pentru că eram omul corect, a fost primul bărbat din viața mea și nu cred că aș fi meritat lucrul ăsta”, a adăugat artista de muzică populară.
Matilda Pascal Cojocărița regretă că nu a petrecut mai mult timp cu fiul ei
Deși își iubește enorm copilul, Matilda Pascal Cojocărița regretă că nu a petrecut mai mult timp cu fiul ei, Alin Pascal, care i-a reproșat de multe ori că nu a fost alături de el în copilărie. Vedeta era plecată mult timp de acasă din cauza spectacolelor pe care le avea în România și în străinătate.
„Îmi reproșez! Îmi reproșez că nu am avut tot timpul necesar să stau lângă copii! Pe Alin să pot să-l cresc eu, să pot să fiu lângă el. Și să îi dăruiesc toată dragostea mea fizic. I-am dăruit-o doar telefonic și din când în când așa cum și el s-a exprimat, cu portbagajul plin. Dar asta nu am făcut-o din comoditate, am făcut-o pentru că mi-a cerut viața, mi-a cerut cariera.
Și pentru că am avut o familie, acasă, părinții care m-au înțeles și care l-au crescut că și pe copilul lor. Dar nu este unicul, au mai crescut încă doi nepoți, ai surorii mele mai mari. Erau tineri, aveau putere, aveau forță și nu le-a fost peste mâna. Nu le-a fost ușor, dar s-au înhămat la acest proces de creștere a copilului. Și mi l-au crescut în spiritul lor și au dat copilului educația pe care mi-au dat-o și mie și asta se vede și astăzi”, a explicat Matilda Pascal Cojocărița în cadrul acelei emisiuni TV.
În ciuda acestui fapt, Alin Pascal a spus că are o relație extrem de specială cu mama sa, de la care a învățat lecții importante de viață.
„Am avut încă de mic o relație foarte specială cu ea pentru că, fiind mai mult plecată, practic am fost crescut prin telefon. Tot timpul mă suna, mă întreba dacă am mâncat, ce fac. De la mama am învățat să fiu un om serios, dacă promit ceva să fac, să nu mint, să fiu perseverent și să iubesc oamenii care îmi sunt alături”, a zis el în urmă cu ceva timp, potrivit Viva!.
Potrivit sursei citate anterior, Alin Pascal are 41 de ani și a urmat cariera mamei sale. El este solistul trupei „Alin Pascal Band”. A absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj, specialitatea interpretare muzicală-vioară și studiază vioara de la șase ani.