Lipsa unei informări etapizate asupra numărului de maşini disponibile pune clienţii pe drumuri. Nimeni nu pare a şti exact la ce dealer mai sunt vehicule şi câte. Cu două luni înainte de finalul etapei I a „Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional“, aproximativ 70% dintre cele 16.500 de autoturisme repartizate de AFM au fost vândute.
Vestitul „Program Rabla“ a devenit o importantă sursă de clienţi pentru comercianţii de maşini. Cele peste 30.000 de maşini vândute în 2005 şi 2006, în urma iniţiativei Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) au dus la creşteri semnificative ale cotelor de piaţă ale participanţilor la program. Învăţând din erorile anilor trecuţi, AFM a modificat câteva detalii. Astfel, în 2007, numărul de etape a crescut la trei. Prima, aflată în plină desfăşurare, se va încheia pe 31 august, iar celelalte două pe 12 noiembrie, respectiv 12 decembrie. Preşedintele AFM, Mihai Toti, este convins că astfel se va evita situaţia întâlnită anul trecut, când 1.390 de maşini au rămas neutilizate.
Instrument de marketing
Una dintre cele mai acute probleme, pe care o sesizam încă din luna aprilie, odată cu demararea ediţiei din acest an, este repartizarea maşinilor pe distribuitori. Faptul că producătorii autohtoni Dacia şi Daewoo au primit numai câte 1.907 unităţi în prima etapă a dus la adevărate bătălii în faţa showroomurilor. În numai câteva zile, cota alocată acestor două mărci s-a epuizat. În acest timp, angajaţii unor companii care comercializează mărci mult mai puţin căutate, ale căror modele au preţuri care depăşesc binişor 10.000 de euro, dar care au solicitat şi au primit cote destul de mari, priveau miraţi la avalanşa de clienţi care se împingeau la uşa concurenţei.
Faptul că AFM nu ia în calcul, la repartizarea maşinilor, nici cota de piaţă şi nici puterea de cumpărare a grupului-ţintă de clienţi a dus la blocarea unui număr destul de mare de maşini la unii comercianţi, – aproximativ 3.000 în total. Aceste maşini vor fi, cu siguranţă, reportate la a doua etapă, însă clienţii vor avea acces la ele abia în septembrie.
Pentru unele companii, intrarea în „Programul Rabla“ nu reprezintă decât un instrument de marketing care ajută la creşterea vânzărilor. Dinu Jubleanu, reprezentantul dealerului Ford din Piteşti, Royal Motors, recunoaşte acest lucru. „Cu siguranţă, nu vom atinge pragul de 80% care condiţionează intrarea în etapa a doua, dar numărul mare de maşini alocate ne-a ajutat să creştem vânzările totale. Dacă nu am fi participat la program, probabil nu am fi reuşit să atingem cifra de 152 de maşini vândute.“ Trebuie menţionat faptul că Royal Motors a primit o cotă de 1.156 de vehicule. Şi Cristian Oltean, directorul de marketing al GM Southeast Europe, firma care gestionează mărcile Opel şi Chevrolet în România, consideră că „este posibil ca unii dintre dealerii noştri să nu atingă pragul cerut, pentru că maşinile nu au fost distribuite în funcţie de potenţialul fiecăruia. Maşinile celor care nu vor ajunge la 80% vor fi redistribuite în etapa a doua a programului, dar nu în interiorul reţelei, pentru că toate contractele cu AFM au fost semnate individual“.
Probleme de comunicare
Faptul că maşinile vor ajunge în final tot la cumpărători este de natură să echilibreze o balanţă înclinată greşit din cauza normelor elaborate defectuos de Guvern pentru „Programul Rabla“, dar lipsa maşinilor cu preţuri reduse, exact cele căutate de clienţii dispuşi să se chinuie să scape de vechitura pe roţi pentru 3.000 de lei, a înfuriat mulţi clienţi. O altă problemă majoră este lipsa din normele de aplicare a obligativităţii unei raportări cel puţin lunare a situaţiei vânzărilor. De exemplu, un bucureştean care ştie că în Capitală cotele au fost epuizate şi este dispus să caute în alt oraş maşina dorită trebuie să dea zeci de telefoane pentru a afla unde o poate găsi. Pentru că la AFM „nu există o centralizare referitoare la numărul de unităţi vândute de fiecare firmă participantă. Cele trei etape presupun o evaluare a rezultatelor la final. Persoanele fizice se pot adresa în mod direct producătorilor şi importatorilor de autoturisme validaţi, în funcţie de marca de autoturism dorită“, spune Mihai Toti. El ignoră însă că pe lista cu firme validate sunt nu mai puţin de 56 de companii. Chiar şi încercând „reţeta“ furnizată de AFM, rezultatul poate însemna numai o pierdere de timp şi de bani. Asta pentru că mulţi reprezentanţi ai companiilor acceptate în program se abţin să dea relaţii prin telefon sau plimbă aceşti clienţi de la un coleg la altul, în ciuda faptului că este vorba de bani publici.
Motivaţi de lipsa de reacţie a AFM, am încercat să aflăm numărul de maşini rămase disponibile, pentru fiecare marcă, în acest moment. Astfel, am asfalt că, în diferite zone din ţară mai sunt disponible circa 150 de unităţi Fiat, 1.028 Ford, 100 Mazda, 140 Peugeot, 1.100 Opel şi Chevrolet, precum şi 350 Toyota.
Unii nu îndeplinesc baremul
«Pentru comercianţii de autoturisme, Programul are un impact pozitiv, determinând majorarea vânzărilor (…) nu excludem faptul că există şi societăţi comerciale care, datorită unei politici manageriale defectuoase, nu pot atinge cota de cel puţin 80%.»
Mihai Toti, preşedinte AFM
Masini încă disponibile
RESTANŢE La sfârşitul lunii iunie, cotele alocate în prima etapă a programului au fost epuizate numai în cazul mărcilor Dacia, Daewoo, Lada, Skoda, Volkswagen, Seat şi Renault. Cele mai multe maşini rămase aparţin mărcilor Ford, Toyota, Mazda, Opel şi Peugeot.
PRETENŢII Raportat la nivelul cotei alocate, liderul pretenţiilor nefondate este compania Royal Motors SRL, din Piteşti, care a solicitat 3.468 de maşini, a primit 1.156 şi a eliberat numai 152 de note de acceptare. O situaţie similară poate fi întâlnită şi la Toyota Romania SRL, care a cerut 1.734 de vehicule, a primit 578 şi mai are de contractat aproximativ 350, sau la dealerul Peugeot din Vâlcea, Motoractiv SRL, care a solicitat 348 de autoturisme, a primit 116 şi a comercializat numai 26. Şi în cazul unor dealeri Opel există discrepanţe majore între cotele cerute, cele primite şi numărul de maşini pentru care au fost eliberate note de acceptare.