Indicele BET-TR a ajuns astăzi 12.869 de puncte. Este un maxim istoric pe care BVB tocmai l-a atins. Ultimul record a fost atins pe 4 decembrie anul trecut.

„Maxim istoric pentru indicele BET-TR de la Bursa de Valori Bucureşti. După o creştere de peste 3% într-o singură zi, BET-TR ajunge la 12.869 de puncte, depăşind maximul anterior atins pe 4 decembrie 2018. BET-TR este indicele care include şi dividendele acordate de cele mai tranzacţionate 16 companii listate, cu excepţia SIF-urilor. Tot azi, volumele de tranzacţionare au depăşit 20 de milioane de euro, de două ori peste media obişnuită”, se arată în postarea de pe Facebook.

Ședința de marți de la BVB a fost închisă cu o creştere de 3,14% a indicelui principal BET. Valoarea tranzacţiilor a urcat cu aproape 80% faţă de şedinţa precedentă, la 99,89 milioane de lei (20,98 milioane de euro).

„BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat 3,02%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 3,66%”, scrie Agerpres.