IGPR a informat că un bărbat aflat sub control judiciar, care nu s-a prezentat la poliţia din Constanţa pentru semnarea graficului de prezenţă, a informat ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic. 

Potrivit acestora, sâmbătă, în jurul orei 12,00, poliţiştii din cadrul Biroului Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat aflat în control judiciar, în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezenţă. 

După verificările efectuate, cel în cauză a informat ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar unde face demersuri pentru a obţine azil politic. 

"Conform procedurii, poliţiştii constănţeni au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Menţionăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara. Pe toată perioada existenţei măsurii preventive a controlului judiciar, poliţiştii nu au constatat încălcări ale obligaţiilor impuse", menţionează IGPR.

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul privind retrocedarea ilegală a unor terenuri. Decizia nu este definitivă.

AGERPRES