Rezultatele vin în contextul în care vânzările de automobile pentru pasageri şi-au revenit în Europa, cu o creştere de 8,1% comparativ cu anul trecut. Mazda a depăşit piaţa în aproape toate ţările în primul trimestru. În procente, Portugalia a înregistrat cea mai mare creştere, de 141%. Polonia este următoarea (+ 62%), alături de Suedia (+ 60%), Spania (+ 47%), Danemarca şi Irlanda (ambele + 44%), Austria (+ 42%), Marea Britanie (+ 38%) şi Germania (+ 24%). Majorări de două cifre au fost raportate şi în Finlanda, Franţa şi Slovenia.
Şi în România se menţine tendinţa de creştere. În primul trimestru din 2014 au fost vândute 163 de unităţi, reprezentând o majorare de 14% comparativ cu perioada similară din anul trecut.
Creşterea a fost determinată de noua generaţie de automobile Mazda care sfidează convenţionalul. Toate acestea sunt echipate cu tehnologia revoluţionară SKYACTIV şi beneficiază de designul deosebit KODO. Uşoare, cu un consum eficient, sigure şi extrem de plăcute la condus, dar fără a face compromisuri în ceea ce priveşte rezistenţa, costurile de întreţinere de top şi valoarea de revânzare, aceste automobile foarte apreciate au contribuit la revenirea Mazda la o profitabilitate sustenabilă.
Compania a finalizat introducerea noii Mazda3 pe piaţa din Europa în primele trei luni ale acestui an. Noul model compact a înregistrat un succes fără echivoc, în special în Suedia, Danemarca, Austria şi Germania. Celelalte două modele de nouă generaţie au avut la rândul lor succes: cifra de afaceri generată de Mazda CX-5 s-a triplat în Danemarca în primul trimestru, iar în Irlanda s-a dublat. Cererea pentru acest SUV compact, în funcţie de comenzile primite în Europa, rămâne la fel de puternică de la lansarea modelului acum doi ani. De asemenea, comenzile pentru Mazda6 continuă să crească în fiecare lună. Mazda are în plan păstrarea acestei tendinţe printr-un program de lansare a unor noi modele.
“Am crescut consistent anul trecut pe o piaţă în scădere. În contextul în care vânzările de maşini în Europa şi-au revenit, surclasăm în continuare piaţa cu o marjă importantă, în mai multe zone”, a declarat Philip Waring, COO Mazda Motor Europe. “Fiecare trimestru succesiv cu rezultate pozitive subliniază sustenabilitatea, profunzimea şi viziunea abordării noastre. Aceea de a oferi automobile neconvenţionale şi fără compromisuri, disponibile pentru o mare parte din populaţie”.