Probabilitatea ca un producător auto cu renume să lipsească din lupta pentru clienții din segmentul vehiculelor sport-utility compacte tinde spre zero. De la BMW la Volkswagen și de la Citroën la Toyota, toate mărcile importante au în portofoliu un astfel de vehicul, cu ajutorul căruia speră să cucerească o cotă cât mai mare de piață într-un segment care a depășit 600.000 de clienți doar pe continentul european. Pornind și ei de la ideea că o zonă a pieței cu un potențial atât de mare nu poate fi ignorată, japonezii de la Mazda au lansat modelul CX-5, un vehicul care poate aborda fără mari probleme drumurile neamenajate, dar se simte mult mai bine în aglomerările urbane sau pe șosele.
Ajuns, mai întâi, pe piața europeană doar în variante alimentate cu benzină, CX-5 se laudă din această primăvară și cu un propulsor diesel care dezvoltă 150 CP sau 175 CP. Versiunea testată de Capital, CX-5 Revolution 4WD, dotată cu propulsorul de 2.0 litri alimentat cu benzină a demonstrat că niponii chiar au motive să aspire la un loc important în segment. În ciuda faptului că au de înfruntat o concurență acerbă, ai căror principali exponenți sunt în acest an Volkswagen Tiguan, Hyundai ix35, Ford Kuga, KIA Sportage și Mitsubishi ASX.
Cu astfel de opozanți este limpede că Mazda CX-5 nu are o sarcină ușoară și că trebuie, prin orice mijloace, să fie „diferită“. Ușor de zis, dar greu de realizat, ținând cont că mașinile seamănă tot mai mult între ele, acest deziderat a fost atins în majoritatea punctelor esențiale de către inginerii și designerii niponi.
Încă de la prima vedere, CX-5 are un aer aparte. Designul exterior respectă așa-numitul limbaj „KODO“, grație căruia mașina ar trebui să pară în mișcare chiar și atunci când staționează, iar țelul declarat al designerului-șef, Masashi Nakazama, de a concepe o mașină care să emane vitalitate şi agilitate, a fost atins până în cele mai mici detalii. În plus, CX-5 îmbină latura estetică cu cea practică, modelul beneficiind de un portbagaj de 503 litri şi de sistemul de rabatare al banchetei 40:20:40. Pasagerii locurilor din spate au la dispoziţie unul dintre cele mai mari spaţii din clasă, în timp ce şoferul şi pasagerul din faţă pot utiliza multiple spaţii de depozitare. Confortul şoferului este susţinut de un ecran tactil de 5,8 inchi poziţionat în partea superioară a consolei centrale, de noul sistem HMI (interfaţă om-maşină), precum şi de un nou sistem de navigaţie.
La capitolul siguranță, noua caroserie SKYACTIV prezintă un coeficient de rigiditate mai ridicat şi o arhitectură modificată, menită să absoarbă şi să distribuie mai eficient şocurile în cazul impactului din orice direcţie. Totodată, noul model integrează sisteme de ultimă generaţie, dintre care merită amintite Smart City Brake Support (SCBS), care frânează automat automobilul atunci când senzorul radar avertizează asupra unei potenţiale ciocniri la viteze reduse, și Lane Departure Warning, care urmăreşte, prin intermediul unei camere video, schimbările de direcţie neintenţionate.
Stabil și silențios
Fără a fi un lider la capitolele dinamică și confort, Mazda CX-5 se încadrează foarte bine în media clasei. În ciuda dimensiunilor apreciabile, modelul stă foarte bine pe șosea chiar și atunci când viralele sunt abordate mai agresiv, iar zgomotele generate de motorul care se simte foarte bine la turații ridicate rareori pătrund în habitaclu.Din nefericire, CX-5 ascunde și mici detalii deranjante. Vizibile mai ales în interior, acestea nu sunt altceva decât rezultatul clar al încercării de a ține costurile sub control. Planșa de bord are aspectul uneia împrumutată de la un microbuz, iar materialul din care este realizată nu se ridică la nivelul celorlalte componente ale vehiculului. Prețurile modelului Mazda CX-5 încep de la 22.190 euro și urcă până la 35.290 euro.
Mazda CX-5, sculptură japoneză în goană după notorietate
30 iunie 2012, 17:56
Ultima modificare în 30 iunie 2012, 20:56
Niponii de la Mazda au din acest an în portofoliu un SUV compact surprinzător de agil, cu un design aparte și un spațiu interior demn de invidiat
Etichete: mazda,
test
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook