Cel mai comercializat model al constructorului în 2017 pe piața locală a fost Mazda3 cu 740 de unităţi vândute și un avans cu 73% faţă de 2016. Podiumul este completat de SUV-urile CX-3 şi CX-5 cu 508, respectiv 447 de unități.
„Creșterea în cazul CX-5 a fost mai mare decât a SUV-ului de clasă mică CX-3. Primul model a crescut cu 12%, în timp ce al doilea cu 7%. Este firesc având în vedere că în 2017 am lansat noua generație Mazda CX-5, care integrează atât limbajul evoluat de design Kodo, cât și cele mai noi tehnologii de siguranță i-ACTIVSENSE. În ansamblu 2017 a fost un an foarte bun pentru Mazda în România”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.